166.617 absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi la examenele din cadrul Evaluării Naţionale 2014

rrrLuni, 23 iunie, va avea loc prima probă scrisă, la disciplina Limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii de clasa a VIII-a. Marţi, 24 iunie, elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

evvMiercuri, 25 iunie, va avea loc ultimul test din cadrul Evaluării Naţionale, proba scrisă la Matematică. Afişarea rezultatelor se va face pe data de 27 iunie, până la ora 16:00, după care vor putea fi depuse contestaţiile (până la ora 20:00). Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 1 iulie.

Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, sunt aşteptaţi să se prezinte la examenele din cadrul Evaluării Naţionale 166.617 absolvenţi. În iunie 2013, au participat la Evaluarea Naţională 162.331 absolvenţi.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.