Vine un război nimicitor! Profeția care cutremură întreaga planetă

    Cu trei ani în urmă, Papa Francisc a șocat opinia publică printr-o afirmație ciudată: ”Voi muri în doi sau trei ani”. Au trecut trei ani! Conform profeției Sfântului Malachia (1094-1148), după Francisc urmează ultimul Papa al bisericii Catolice: Petrus Romanus. În timpul acestuia va izbucni un război mondial nimicitor.

    ”Pot să spun că un război generalizat este de așteptat în viitorul apropiat, plecând de la o confruntare americano-iraniană care este în pregătire. Întâlnirea dintre Papa Francisc și liderii UE a avut drep scop încercarea de a stopa o asemnea conflagrație, care poate aduce sfârșitul Uniunii Europene. Vaticanul susţine Uniunea  pentru că aceasta are un set de valori apropiat de cel al Bisericii Catolice. Totuşi, următorul summit NATO, cel din luna mai, va reaşeza sferele de influență și va redefine doctrina Alianţei.  Oricum, UE va avea două viteze, idee salutată şi de SUA. După acest summit putem să ne aşteptăm la o conflagraţie generalizată, începând cu data de 23 septembrie 2017, din informaţiile mele”, ne-a spus analistul militar Sebastian Sârbu, Special Advisor la Helsinki Think Tank.

    ”În iulie se fac pregătiri de război cu 30.000 de soldaţi NATO în România”

    Conflictul se conturează, spune Sârbu, în condiţiile în care Turcia joacă foarte puternic cartea islamistă, adică ameninţă să dea drumul imigraţiei masive dinspre Orientul Mijlociu, ca să lovească în valuri Uniunea Europeană. Consideraţiile lui Sebastian Sârbu sunt întărite de  Silviu Crăescu, pereşedintele Academiei Naționale de Securitate și Organizarea Apărării: ”Prima vizită externă a lui Donald J. Trump va fi la summitul NATO din 25 mai. De asemenea, în iulie se vor face pregătiri de război cu 30.000 de soldaţi NATO în România, împotriva unei agresiuni a Rusiei. Cu o Rusie neutralizată şi cu două războaie punctuale cu Iran şi China, SUA şi NATO ar putea stăpâni efectiv lumea”. Ca atare, este de aşteptat ca anul 2017  să fie unul foarte efervescent din punct de vedere militar.

    Cine este ”ultimul Papă”?

    În fine, ce  este cu acest profeţii ale  Sfantului Malachia, care susţin ca un război nimicitor ar fi mai aproape ca niciodată?

    Sfântul Malachia s-a născut Armagh, Irlanda, în anul 1094. A fost botezat cu numele Maelmhaedhoc (latinizat ca şi Malachia).

    Sfântul Malachia şi-a scris profeţia la Roma, între anii 1139 şi 1140, când era în vizită la Papa Inocenţiu al II- lea pentru a-i raporta problemele episcopiei sale. Atunci, a înmânat un manuscris Papei pentru a-l consola în frământările sale. Papa păstră manuscrisul în arhivele romane, unde a rămas uitat până la descoperirea lui, în 1590: „Profeţia succesiunii papilor”.

    „Petrus Romanus” (Petru Romanul) va fi ultimul Papă, spune manuscrisul, pentru că în timpul domniei sale va veni sfârşitul.

    Pentru ultimul papă numele este cât se poate de sugestiv: Petru a fost primul pontif, un alt Petru va fi ultimul pontif.

    La prima vedere această profeție pare să-i fie adresată actualului papa, Francisc, dar lucrurile sunt mai complexe.

    Papa Francisc nu este nimeni altul decât cel care se regăsește într-o poziție temporară până când adevăratul Petrus Romanus să ajungă în poziția principală. Dar cine este acest Petrus Romanus?

    Secretarul de stat al Vaticanului, cel care ar putea să devină papa interimar în cazul în care actualul papa ar muri, se numeşte… Pietro Parolin!

    Sursa: libertatea.ro

     

    Loading...
    loading...

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.