3 obiceiuri despre care nu ştiai că îţi afectează auzul

Degeaba asculţi muzică la un volum acceptabil dacă nu ai grijă de auzul tău evitând câteva dintre obiceiurile care îţi afectează, în timp, unul dintre cele mai importante simţuri.

Nu acţionezi la timp când ai febră

În momentul în care în organism apare o infecţie, temperatura corpului creşte, iar acest fenomen poate fi periculos pentru nervii urechii interne. Afectarea auzului poate surveni în urma unei inflamaţii sau a lipsei de oxigen. Dacă oxigenul nu circulă corespunzător, nervii îşi pierd capacitatea de a funcţiona la parametri normali. Aşadar, nu trata cu superficialitate semnalele transmise de organism când apar dezechilibre, pentru că îţi poţi pierde, în timp, auzul.

Foloseşti des uscătorul de păr

Pe cât de convenabil este să îţi usuci părul rapid, cu foenul, pe atât de dăunător este acest aparat pentru auzul tău. Zgomotul produs de uscătorul de păr, îţi poate deteriora, în timp, auzul.

La fel se întâmplă şi cu alte electrocasnice zgomotoase, precum aspiratorul, blenderul şi nu numai. Limitează, pe cât posibil, utilizarea acestora sau, conform recomandării experţilor, protejează-ţi urechile folosind dopuri speciale.

Foloseşti frecvent transportul în comun

Dacă obişnuieşti să apelezi frecvent la mijloace de transport aglomerate şi parcurgi zilnic distanţe considerabile în astfel de condiţii, auzul tău poate avea de suferit în timp. Sfatul experţilor, în acest caz, este acelaşi ca şi în situaţia în care foloseşti aparatură zgomotoasă. Ţine în geantă o pereche de dopuri pentru astfel de situaţii.

Sursa: feminis.ro

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.