Balena Albastră: ESTE ÎNGROZITOR ce li s-a întâmplat unor copii

    Jocul “Balena Albastră” loveşte şi în adolescenţii din România. Zece copii din judeţul Argeş au fost găsiţi astăzi cu tăieturi pe mâini la două şcoli, din Curtea de Argeş şi comuna Hârşeşti. Poliţiştii au deschis anchete în aceste cazuri, iar copii au fost preluaţi de psihologi pentru a se stabili cauza exactă a acestor automutilări.

    Chiar dacă sinistrele grupuri online ale morţii de pe Vkontakte nu au devenit un fenomen în România datorită blocajului lingvistic, comunicare cu celebrii curatori ai sinuciderilor făcându-se în limba rusă, “Balena Albastră” provoacă traume şi în ţara noastră. Adolescenţii se pare că încearcă să copieze celebrul joc din teribilism. Astăzi nu mai puţin de zece elevi din judeţul Argeş au fost găsiţi al şcoală cu tăieturi pe mâini. Primul caz a apărut de dimineaţă în comuna Hârşeşti, unde un copil de 11 ani a venit la şcoală cu tăieturi pe mâini. El i-a explicat directorului ca s-a zgâriat în timp ce se juca cu o riglă, dar profesorul a anunţat poliţia şi familia copilului despre acest caz.

    Şi directorul Şcolii Nr. 1 din Curtea de Argeş a sesizat Poliţia după ce 9 copii, elevi de clasa a VI-a şi a VII-a, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce şi-au provocat răni pe braţe. Iniţial, s-au prezentat la ore 5 fete care s-au mutilat în afara unităţii de învăţământ. Alţi patru băieţi le-au urmat exemplul, tăindu-se pe braţ cu lamele de la ascuţitori. Deşi niciunul dintre elevi nu au avut nevoie de spitalizare şi poliţiştii cred ca este vorba doar de acte de teribilism, s-au deschis anchete pentru a se stabili ce i-a împins la aceste gesture extreme.

    „Fenomenul Balena Albastră este un atenţia IPJ Argeş, ca orice alt aspect care atentează la siguranţa cetăţenilor. În ultima perioadă poliţiştii au transmis mesaje de informare şi prevenire privind pericolul acestui joc promovat pe internet. Astfel, cadrele didactice au manifestat o atenţie sporita faţă de aceasta problematică şi implicit au sesizat orice aspect care ar putea avea legătură cu acest joc, în vederea prevenirii unor cazuri grave”, a declarat Andreea Însurăţelu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş pentru Mediafax.

    Recent, jocul “Balena Albastră” este bănuit că a adus nenoricirea pentru două familii din România. Au căzut pradă acestui joc doi tineri, de 11 si 14 ani. Stranie coincidență, ambii au fost găsiți spânzurați. Rudele și prietenii celor mici spun că ar fi fost prinși în mrejele jocului care s-a dovedit a fi mortal.

    Sursa: evz.ro

    Loading...
    loading...

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.