80 de ani de la debutul lui Donald Duck

donaldZiua celebrului personaj de desen animat Donald este recunoscută oficial ca fiind la data de 9 iunie, 1934, momentul apariției filmului în care a debutat, ”The wise little hen”, deși nașterea personajului a avut loc anterior și este menționată în unele producții ca fiind la 13 martie, într-o zi de vineri.

Donalt Fauntleroy Duck este renumit pentru graiul său mai greu intelegibil și pentru temperamentul coleric și neastâmpărat. Alături de prietenul Mickey Mouse, pe care uneori îl invidiază, este unul din cele mai populare personaje din lumea Disney

”Una din cele mai teribile satisfacții ale muncii din studio este relația călduroasă din interiorul familiei noastre animate. Mickey, Pluto, Goofy și toată gașca au fost mereu o distracție. Dar ca în multe familii numeroase, avem un copil — problemă. Așa e, Donald Duck!”, spunea Walt Disney.

Caracterul lui Donald l-a adus în câteva situații tensionate și în relația cu Daisy, prietena sa fiind enervată adesea din cauza problemelor lui de temperament. Vocea lui Daisy este mult mai ușor de înțeles. Totuși, deși e gălăgios, egoist și neobrăzat, Donald este și foarte loial și ar face orice să-și ajute un prieten la nevoie. Donald are și obsesia să fie cel mai faimos și popular star, precum și preocuparea permanentă să obțină bani, comori și aur.

Toate acestea au contribuit la creșterea audiențelor în 1940, serialele cu Mickey Mouse coborând pe locul al doilea în clasamente, după cele cu Donald Duck. Succesul a culminat în anul 1943, când Donald devine cu adevărat un star pentru că animația în care apare, ”The Führer’s Face”, câștigă Premiul Oscar.

Donald are câteva expresii memorabile, pe care le folosește în diverse situații: ”What’s the big idea?”, ”Aw, phooey!”, ”So!”, ”Hiya, toots!” și ”Oh boy, oh boy, oh boy!”.

Vocea lui Donald, una din cele mai ușor de identificat, i-a aparținut actorului Clarence ”Ducky” Nash (1904-1985). În mare parte, acest grai ”semi-inteligibil” a consolidat imaginea lui Donald în percepția audienței și i-a ajutat pe Donald și Nash să ajungă la celebritate. După moartea lui Clarence Nash, Donald a luat glasul lui Tony Anselmo, care a fost pregătit de Nash pentru rol. Modul de exprimare al lui Donald a fost duplicat pentru personajele Daisy Duck și nepoții săi, Huey, Dewey și Louie. Însă, peste ani, aceste personaje au primit voci distincte, pentru a păstra farmecul caracteristic lui Donald.

Criticul de film Leonard Maltin menționează în introducerea lucrării ”The Chronological Donald — Volume 1”, că Donald a fost creat de Walt Disney după ce i-a auzit vocea lui Clarence Nash, care suna ca un rățoi, în timp ce recita ”Mary Had a Little Lamb”. În plus, pentru că Mickey Mouse devenise un model de urmat pentru copii, Disney a vrut un personaj care poate să înfățișeze și unele trăsături de caracter negative.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.