800.000 de lei pentru Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea a precizat, miercuri, pe pagina sa de socializare că instituţia va asigura la capitolul investiţii suma de 800.000 de lei pentru Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din municipiul Baia Mare.

Anunţul succede participării acestuia la prima şedinţa a Consiliului de Administraţie a Spitalului după numirea recentă a unui nou manager.

‘Am discutat propunerile de buget pentru 2017 şi potenţialele investiţii în infrastructura spitalului (…) necesarul financiar pentru investiţii de aproximativ 800.000 lei pentru acest an va fi alocat de către CJ Maramureş ca o continuare a tuturor investiţiilor realizate în ultimii ani acolo pentru a menţine instituţia la un nivel înalt de performanţă sanitară (…) Situaţia financiară a instituţiei este una foarte bună iar Consiliul Judeţean nu trebuie cel puţin in prima parte a anului să aloce bani pentru funcţionare’, a menţionat Gabriel Zetea.

De asemenea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş a mai remarcat că atmosfera în cadrul personalului unităţii medicale este una bună în urma schimbării conducerii executive şi a creşterilor salariale din acest an.

‘Am avut de asemenea şi o discuţie în ceea ce priveşte organizarea cât mai rapida a concursului pentru postul de manager(…) Consiliul de Administraţie a luat decizia întreruperii procedurii vechi ( procedura viciată şi incompletă ) a concursului şi demararea unei proceduri noi în cel mai scurt timp . Avem nevoie de un nou regulament şi un nou calendar pentru a avea un manager selectat printr-o procedură transparentă şi competitivă’, a mai precizat Gabriel Zetea .JURNALMM

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.