A murit un fost preşedinte. A fost artizanul politicii de reconciliere cu fostul bloc comunist

lumanareA murit un fost preşedinte. A fost artizanul politicii de reconciliere cu fostul bloc comunist.

Fostul preşedinte vest-german Walter Scheel, care a fost artizanul politiciii de reconciliere a Europei Occidentale cu fostul bloc comunist, a încetat din viaţă, la vârsta de 97 de ani.

Walter Scheel, artizanul politicii vest-germane de reconciliere cu fostul bloc comunist în perioada când când a fost ministru de Externe, iar apoi a devenit preşedintele ţării a murit miercuri, 24 august, la vârsta de 97 de ani.

Biroul de presă al actualului preşedinte al Germaniei, Joachim Gauck, a informat, joi, că Scheel „a murit în urma unei lungi suferinţe”. Gauck a ţinut să sublinieze că Scheel a fost „un politician care contribuit foarte mult la modelarea destinului Germaniei pe termen lung (…) Promovarea conceptului unităţii europene s-a aflat în centrul preocupărilor sale”. Gauck a mai spus că Scheel „a recunoscut de la început importanţa unei politici de integrare europeană pentru Germania”, informează Associated Press.

Cu toate acestea, în 1978, Scheel a mărturisit că a fost înregistrat ca membru al Partidului Nazist  în timpul războiului, dar a ţinut să precizeze că el, personal, nu a făcut niciodată cerere de înscriere în acel partid.

Sursa: rtv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.