ACCIDENT CUMPLIT în BAIA MARE. O fetiţă de 3 ani a căzut din MASINA în timpul mersului

Având în vedere faptul că s-a dovedit că nefolosirea sistemelor de siguranță, în cele mai multe situații, conduce la consecințe grave în cazul implicării într-un accident rutier, vă reamintim că utilizarea acestora este o obligație legală și totodată poate salva vieți! Ieri a fost înregistrat un accident rutier în urma căruia o  fetiţă de 3 ani, care datorită faptului că nu era fixată cu mijloace de siguranţă în scaunul de copii, a deschis portiera maşinii în timp ce autoturismul era în mişcare şi a căzut pe carosabil.

Ieri după-amiază, în jurul orei 18.00, poliţia a fost sesizată că la un sens giratoriu de pe bulevardul Decebal din Baia Mare s-a produs un accident rutier. Poliţiştii au stabilit că o fetiţă de 3 ani, care nu era fixată cu mijloace de siguranţă în scaunul special pentru copii, a deschis portiera maşinii şi a căzut pe carosabil. Fetiţa a fost rănită şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

La volanul autoturismului se afla o femeie de 35 de ani din Baia Mare. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa alcoolului.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare din culpă.

 Potrivit calendarului de activităţi al Organizaţiei Poliţiei Rutiere Europene (TISPOL) pentru anul 2017, în perioada 11-17.09.2017 la nivel european se desfăşoară campania preventivă ”SEATBELT” (sisteme de siguranţă), care are următoarele obiective:

  • conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor cu privire la necesitatea utilizării centurilor de siguranţă/sistemelor de retenţie pentru copii;
  • determinarea conducătorilor de autovehicule să folosească telefonul mobil în timpul mersului, numai dacă este dotat cu dispozitiv sau accesorii de tip „mâini libere”;
  • determinarea conducătorilor de motociclete şi/sau mopede să utilizeze echipamente de protecţie omologate.

 Potrivit Art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute prin construcţie cu centuri de siguranţă au obligaţia să se asigure că, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, în condiţiile prevăzute de regulament.

De asemenea, conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii în vârstă de până la 3 ani în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă, cu excepţia celor destinate transportului public de persoane, precum şi a taxiurilor dacă în acestea din urmă ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă, în condiţiile prevăzute în regulament. Copiii cu vârsta de peste 3 ani, având o înălţime de până la 150 cm, pot fi transportaţi în autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.

foto:arhiva

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ