Accident rutier cu OPT ROMÂNI în Ungaria. MAE: Doi dintre românii răniţi sunt în stare GRAVĂ

Zece persoane au fost rănite într-un acccident rutier, în Ungaria. În accident au fost implicate şi două maşini înmatriculate în România şi o maşină din Slovacia, potrivit poliţiei ungare.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că accidentul rutier produs pe Drumul Naţional 42 din judeţul Hajdu-Bihar, din Ungaria, incident în care au fost implicate două autovehicule înmatriculate în România, este în atenţia Consulatului General al României la Gyula, potrivit Agerpres.

„Oficiul consular a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la identitatea persoanelor afectate şi starea lor de sănătate. Conform reprezentanţilor oficiului consular, opt cetăţeni români au fost răniţi în urma accidentului. Dintre aceştia, şase au primit îngrijiri la faţa locului, iar ceilalţi doi au suferit răni grave şi au fost transportaţi la o unitate medicală din zonă pentru asistenţă medicală de specialitate”, a precizat MAE.

O echipă consulară mobilă din cadrul oficiului consular s-a deplasat la locul accidentului pentru a acorda asistenţă consulară. Echipa consulară se va deplasa şi la unitatea medicală unde au fost transportaţi cei doi cetăţeni români .
Consulatul General al României la Gyula menţine legătura cu autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, potrivit MAE.

În accidentul rutier petrecut în Ungaria au fost implicate trei autovehicule, două înmatriculate în România şi unul în Slovacia, citeste mai mult pe romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.