Acţiuni ale poliţiştilor la finalul săptămânii trecute

politiaÎn perioada 26 – 28 iunie a.c., poliţiştii maramureşeni au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere, a faptelor antisociale şi a activităţilor comerciale ilicite. Au fost constatate peste 160 de fapte contravenţionale şi aplicate amenzi în valoare de peste 36 000 de lei.

Poliţiştii rutieri au acţionat weekend–ul trecut pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi pentru identificarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, poliţiştii au aplicat 142 de sancţiuni contravenţionale, cele mai multe conducătorilor auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor şi nu au respectat regimul legal de viteză. De asemenea, poliţiştii au reţinut 16 permise de conducere şi au retras, pentru nereguli tehnice, 12 certificate de înmatriculare.

În opt cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Duminică, 28 iunie a.c., poliţiştii din Copalnic Mănăştur au fost sesizaţi că pe DJ 182 C, în localitatea Făureşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat un bărbat din satul Lăschia care a  declarat că, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe raza localităţii Făureşti, a fost acroşat de un moped condus din sens opus, iar în urma impactului, conducătorul mopedului nu a oprit.

La puţin timp de la sesizare, poliţiştii au identificat un tânăr de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie, mopedul nu este înregistrat şi avea aplicată o plăcuţă cu număr fals de înregistrare.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Pe raza municipiului Baia Mare, poliţiştii Biroului de Ordine Publică au desfăşurat activităţi de prevenire a faptelor de natură să tulbure liniştea publică precum şi activităţi menite să combată comerţul ilicit, cerşetoria şi prostituţia. Poliţiştii au verificat 32 de persoane fizice şi juridice şi au constatat mai multe contravenţii ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproape 8 700 de lei.

Foto: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.