Acţiuni ale poliţiştilor pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică

Poliţiştii rutieri din Baia Mare au organizat şi desfăşurat ieri, între orele 07.00 – 20.00, o acţiune privind prevenirea evenimentelor rutiere produse ca urmare a neacordării de prioritate pietonilor.

Ei au acţionat pe toate drumurile publice din municipiu, ocazie cu care au constatat 24 de contravenţii şi o infracţiune, toate privind  încălcarea legislaţiei rutiere şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 4740 lei. De asemenea, au reţinut în vederea suspendării şapte permise de conducere dintre care patru pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Şi poliţiştii de ordine publică băimăreni au desfăşurat ieri,  între orele 21.00 – 24.00, o acţiune pe linia combaterii prostituţiei, în timpul căreia au legitimat nouă persoane şi au aplicat tot atâtea sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991, în valoare de 4500 de lei.

Pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în domeniul traficului şi comerţului ilicit cu ţigarete, dar şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii din Sighetu Marmaţiei au acţionat ieri între orele 09.00 – 15.30 în pieţele agroalimentare din municipiu.

Ei au  constatat 19 contravenţii şi au aplicat amenzi în valoare de peste 5500 de lei. Cu aceeaşi ocazie, au confiscat ţigări de provenienţă ucraineană şi alte bunuri în valoare de peste 2300 lei.  De asemenea, au executat două mandate de aducere şi au aplicat două avertismente.

Poliţiştii Formaţiunii Rutiere Ulmeni au acţionat ieri în zona de competenţă în intervalul orar 10.00 – 13.00 împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş. Ei au controlat 17 autoturisme şi  au constatat 12 contravenţii la tematica acţiunii. Abaterile  constatate au fost sancţionate cu amenzi în valoare de peste 2200 de lei. Pentru încălcarea normelor rutiere în vigoare a fost reţinut în vederea suspendării un permis de conducere şi au fost ridicate patru certificate de înmatriculare.

 

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.