Ai o mașină de pe LISTA ASTA? Te vor căuta HOȚII!

Ai o mașină de pe LISTA ASTA? Te vor căuta HOȚII!

Poliţiştii de frontieră au descoperit anul trecut aproape 240 de mașini furate, cu peste 70% mai multe față de anul 2017.

Potrivit datelor transmise de Poliția de Frontieră, în 2018 au fost descoperite 239 de autovehicule (196 autoturisme, 27 microbuze, 4 motociclete, 8 automarfare și 4 remorci) căutate de autorităţi sau declarate furate în străinătate. În 2017, au fost depistate 138 de mașini furate, astfel că este o creştere de peste 70%. Cele mai multe autovehicule au fost descoperite la frontiera cu Ungaria, la Petea (judeţul Satu Mare), Nădlac II (judeţul Arad) şi Borş (judeţul Bihor).

Polițiștii de frontieră spun că în majoritatea cazurilor cei care se aflau la volanul maşinilor au declarat că nu ştiau că mașinile sunt furate, ei fiind doar “cumpărători de bună credinţă”. Alţii au susţinut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta maşina în România şi, la fel, nu știau că aceasta este furată.

În toate situaţiile, pe numele celor implicaţi în traficul cu maşini furate au fost întocmite dosare penale, iar autovehiculele au fost reținute la sediile structurilor teritoriale ale Politiei de Frontieră.

Printre cele mai scumpe mașini furate descoperite la frontieră se numără un Land Rover în valoare de peste 58.800 euro, declarat furat din Marea Britanie și descoperit în luna martie la Punctul de Trecere a Frontierei Petea din județul Satu Mare. De asemenea, poliţiştii de frontieră din Ostrov au depistat, în luna iunie, un autoturism BMW model X6, în valoare de aproximativ 50.000 euro, furat din Marea Britanie.sursa:ww.auto-bild.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.