Anunţ-bombă despre vaccinuri! Tu crezi aşa ceva?

Rareş Simu este medic specialist alergolog şi imunolog la Policlinica Enescu a reţelei private de sănătate Regina Maria. Într-un interviu acordat în anul 2008 pentru „Formula AS”, promovat intens şi astăzi de adepţii mişcării antivacciniste, medicul susţine că vaccinurile conţin substanţe foarte dăunătoare pentru organism, chiar şi în doze mici, că vaccinarea are efecte negative asupra unui sistem imunitar sănătos, şi că există căi de evitare a vaccinurilor – întărirea sistemului imunitar prin tratamente fitoterapice şi homeopatice. Medicul Rareş Simu a refuzat să ne spună dacă între timp şi-a schimbat opiniile despre vaccinare. Oficialii reţelei de sănătate Regina Maria nu au vrut să comenteze afirmaţiile medicului Simu. Colegiul Medicilor din România taxează însă dur opiniile controversate ale medicului Simu.

Rareş Simu este medic specialist alergolog şi imunolog la Policlinica Enescu a reţelei private de sănătate Regina Maria. O consultaţie oferită de medicul Rareş Simu în cadrul Policlinicii Enescu a reţelei de sănătate Regina Maria costă 250 lei, iar pacientul o va plăti integral, pentru că medicul nu are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, potrivit informaţiilor obţinute de la call center-ul furnizorului de servicii medicale. Medicul colaborează şi cu centrul de frumuseţe şi sănătate Apiestetic, unde oferă consultaţii de imunologie, alergologie şi homeopatie, potrivit informaţiilor pe care le-am primit de la recepţia centrului.

În urmă cu mai bine de opt ani, în 2008, Formula As publica un interviu amplu realizat cu medicul Rareş Simu, în care doctorul îşi expune opiniile despre vaccinare.

„Vaccinurile între „DA” şi „NU” – Dr. Rareş Simu, medic specialist în imunologie clinică şi alergologie” se numeşte articolul publicat de Revista Formula AS în anul 2008 (!), care este promovat şi astăzi foarte agresiv de către adepţii mişcării antivacciniste.

În interviul acordat în anul 2008 pentru Revista Formula AS, medicul Rareş Simu susţine, printre altele, că:

  • vaccinarea împotriva hepatitei B ar trebui să se facă doar în cazuri bine indicate, la cei care sunt expuşi unui risc mai mare de infectare cu virusul B, nu la toată lumea, nicidecum la copii.
  • tinerii, copiii sănătoşi nu au nevoie de vaccin antigripal, pentru că sistemul lor imunitar este capabil să facă faţă unei răceli.
  • vaccinarea are efecte negative şi asupra unui sistem imunitar sănătos. Fiecare vaccin care este administrat reprezintă de fapt un stimul puternic pentru organism, pentru sistemul imunitar, în mod special. După fiecare asemenea stimul, el face eforturi ca să-şi adapteze mecanismele de apărare la microbul respectiv. În momentul în care se face un alt vaccin, apare un nou stimul care acţionează asupra imunităţii. Cu cât sunt mai mulţi asemenea stimuli şi cu cât sunt administraţi de la o vârstă mai tânără, când imunitatea nu este bine definitivată, cu atât creşte riscul ca sistemul imunitar să nu mai facă faţă şi să cedeze.
  • pe lângă contaminările virale sau bacteriene, vaccinurile conţin şi multe substanţe toxice, care se introduc pentru a preveni infectarea lor cu bacterii sau pentru a le creşte performanţele. Printre aceste substanţe se află mercurul, formaldehida şi aluminiul, substanţe foarte dăunătoare pentru organismul uman, chiar şi în doze mici. Mercurul este toxic pentru sistemul nervos. Între 1998-2008, numărul de copii autişti a crescut de aproape cinci ori în SUA. Aceasta creştere bruscă a survenit după introducerea vaccinului anti-varicelă, pojar şi rubeolă, în 1975.
  • creşterea alarmantă a cazurilor de boli alergice, boli autoimune, cancere, care toate au ca punct comun dereglarea sistemului imunitar, este în directă corelaţie cu numărul de vaccinuri administrate pe parcursul vieţii. De aceea, este necesar să evităm administrarea oricarui vaccin care nu este vital pentru sănătatea noastră.
  • există căi de evitare a acestor vaccinuri: întărirea şi echilibrarea sistemului imunitar în ansamblu, nu pe bucăţele. În această direcţie, tratamentele fitoterapice şi homeopatia oferă suficiente alternative naturale.
  • Pentru producerea vaccinurilor, se utilizează medii de cultură cu embrioni de pui de găină (din ouă) sau cu celule provenite de la animale (de exemplu, creier de maimuţă). Tocmai aceste medii de cultură reprezintă un risc, pentru că celulele respective nu se pot steriliza întotdeauna şi, pe lângă vaccin, se poate introduce în organism un microb potenţial dăunător pentru om. După unii cercetători, chiar aceasta este originea bolii secolului – SIDA.

Medicul Rareş Simu a refuzat să ne răspundă dacă are şi astăzi aceleaşi opinii despre vaccinare

ECONOMICA.NET l-a întrebat insistent pe medicul Rareş Simu dacă şi-a schimbat unele dintre opiniile referitoare la vaccinare, expuse în urmă cu mai bine de opt ani în articolul din Formula AS. Medicul Rareş Simu ne-a răspuns că nu mai acordă interviuri pe această temă

Citeste continuarea pe economica.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.