PRIMĂRIA BAIA MARE, ANUNŢ DE PARTICIPARE pentru acordarea de finanţări nerambursabile, pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2018.

ANUNŢ DE PARTICIPARE pentru acordarea de finanţări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2018.

Autoritatea finanţatoare Municipiul Baia Mare, cu sediul în Baia Mare, str. Gh. Şincai nr. 37, judeţul Maramureş, telefon: 0262-211.001, fax: 0262-212.332, e-mail: primar@baiamare.rowww.baiamare.ro, face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul de execuţie financiară 2018, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Finanţările nerambursabile se acordă conform bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2018, aprobat prin H.C.L. nr. 50/2018 și a H.C.L. nr. 130/2018 privind aprobarea Programului anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Baia Mare, pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniile cultură, tineret şi sport, aferent anului 2018. Suma totală în valoare de 1.800.000 lei este defalcată pe domenii astfel:

– programe/proiecte sportive 1.200.000 lei;

– programe/proiecte de/pentru tineret 300.000 lei;

– programe/proiecte culturale 300.000 lei.

Documentaţiile se vor depune începând cu data de 05.04.2018, data limită de depunere fiind 20.04.2018, ora:14:00.

Autoritatea finanţatoare Municipiul Baia Mare reduce termenul de depunere a solicitărilor pentru cele trei domenii, de la 30 de zile la 15 zile. Motivaţia reducerii termenului este următoarea: anul acesta Municipiul Baia Mare a câştigat titlul de „Capitala Tineretului din România 2 mai 2018 – 1 mai 2019”. Având în vedere că acţiunile-activităţile din cadrul acestui program încep în data de 2 mai, odată cu preluarea oficială a acestui titlu, asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile de/pentru tineret trebuie să înceapă derularea proiectelor pe această temă. În domeniul cultural, trebuie să avem în vedere că ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918 şi asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile care activează în domeniul cultural trebuie să-şi contureze din timp agenda de proiecte care se înscriu în această temă. În domeniul sport, competiţiile sportive sunt în derulare şi cluburile sportive solicită accelerarea procedurilor pentru a-şi definitiva, în funcţie de bugetul alocat, programul competiţional sau acţiunile/activităţile pe care le vor organiza.

Informaţii privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în “Ghidul solicitantului” pentru fiecare domeniu în parte. Acestea se pot obţine de la Municipiul Baia Mare, Serviciul Finanţări Locale, str. Gh. Şincai nr. 37, tel. 0372 – 624.142 sau de pe site-ul instituţiei www.baiamare.ro.

Criteriile pe baza cărora se atribuie contractele de finanţare nerambursabilă sunt următoarele:

a) domeniul SPORT:

– documentaţia care însoţeşte cererea de finanţare nerambursabilă conţine toate elementele solicitate şi a fost depusă în termenul menţionat în anunţul de participare;

– proiectele sunt din domeniul sportiv;

– există o succesiune logică a activităţilor prin care proiectul va atinge obiectivul ales;

– solicitantul a respectat obligaţiile asumate prin contracte de finanţare nerambursabilă anterioare.

b) domeniul TINERET:

– documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevăzute la procedura de solicitare a finanţării;

– programele/proiectele/acţiunile sunt din domeniul de/pentru tineret în conformitate cu statutul/actele normative care reglementează activitatea solicitantului şi se încadrează în obiectivul specific aprobat prin H.C.L. nr. 130/2018 şi în cel puţin unul dintre obiectivele generale;

– există o succesiune logică a activităţilor prin care programul/proiectul de/pentru tineret va atinge obiectivul ales;

– programele/proiectele de/pentru tineret sunt altele decât obligaţiile ori programele minimale pentru activităţile organizate de Consiliul Local;

– justificarea programului/proiectului de/pentru tineret (oportunitatea) în raport cu necesităţile şi priorităţile municipiului Baia Mare;

– capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului, dovedită prin documentele care însoţesc Formularul de Solicitare a finanţării nerambursabile.

c) domeniul CULTURĂ:

– documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevăzute la procedura de solicitare a finanţării, după expirarea celor 48 de ore de la solicitarea autorităţii finanţatoare de completare a documentelor lipsă – dacă este cazul;

– programele/proiectele/acţiunile sunt din domeniul cultural în conformitate cu statutul/actele normative care reglementează activitatea solicitantului şi se încadrează în obiectivul specific aprobat prin H.C.L. nr. 130/2018 şi în cel puţin unul dintre obiectivele generale;

– există o succesiune logică a activităţilor prin care programul/proiectul cultural va atinge obiectivul ales;

– programele/proiectele/acţiunile culturale sunt altele decât obligaţiile ori programele minimale pentru activităţile organizate de Municipiul Baia Mare sau instituţiile culturale din subordine;

– justificarea programului/proiectului cultural (oportunitatea) în raport cu necesităţile şi priorităţile Municipiului Baia Mare;

– capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului, dovedită prin documentele care însoţesc Formularul de solicitare a finanţării nerambursabile.

Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în “Ghidul solicitantului” la Biroul Relații cu Publicul situat la parterul Primăriei Municipiului Baia Mare, str. Gh. Şincai nr. 37.

Selecţia şi evaluarea proiectelor depuse în vederea finanţării nerambursabile se va face de către comisiile de evaluare în perioada 23 aprilie – 21 mai 2018, lista finală a beneficiarilor finanţării nerambursabile urmând a fi aprobată prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare.

Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 61/02.04.2018.

Cătălin Cherecheş

Primarul Municipiului Baia Mare

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.