Aproape 250.000 de ţigarete de contrabandă confiscate la Petrova           

Poliţiştii Secţiei 4 Leordina au identificat ieri, 6 iunie, o cantitate impresionantă de ţigări de contrabandă, în urma unei sesizări prin apelul unic de urgenţă 112.

Prima tranşă de ţigări, respectiv 5.220 pachete au fost descoperite într-un autoturism cu numere de înmatriculare false, aflat în curtea unui imobil din Petrova.  S-a constituit o echipă de cercetare complexă care a continuat investigaţiile şi căutările astfel că, pe un teren cu vegetaţie înaltă din apropierea aceluiaşi imobil, poliţiştii au descoperit alte 7.220 pachete de ţigări de contrabandă.

În total au fost ridicate în vederea confiscării 248.880 de ţigarete, în valoare totală de 124.400 lei. Totodată autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei Vişeu de Sus.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de contrabandă şi punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi pentru identificarea autorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.