Aproximativ 30.000 pachete țigări confiscate la frontiera de nord

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, la frontiera verde, pe comunicații și în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, aproximativ 30.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 330.000 lei, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

În data de 13.09.2018, în jurul orei 09.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei  Siret, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul ucrainean A.D., în vârstă de 24 de ani, conducând un autoturism marca Audi, înmatriculat în Polonia.

Existând suspiciuni că acesta transportă țigări, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în bancheta din spate şi bara de protecţie spate a autoturismului, cantitatea de 1.476 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană.

Tot ieri, 13 septembrie a.c., în jurul orei 04.45, s-a prezentat în același punct de trecere a frontierei, pe sensul de intrare în țară, cetățeanul ucrainean R.K., în vârstă de 19 ani, conducând un autoturism marca Opel, înmatriculat în Polonia.

Acționând în baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat în pragurile mașinii, cantitatea de 305 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

În ambele cazuri, ţigările în valoare totală de 2.596 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferii au fost sancţionaţi contravenţional. Totodată, cele două autoturisme au fost indisponibilizate în vederea confiscării, deoarece aveau spații special amenajate pentru transportul țigărilor.

De asemenea, față de cei doi cetățeni ucraineni s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani.

În data de 12 septembrie a.c., la nivelul S.T.P.F. Suceava – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 23.30, polițiștii de frontieră au observat în apropierea unui imobil de pe raza localității Brodina de Sus, județul Suceava, mai multe persoane în timp ce descărcau din două autoturisme de teren mai multe colete și le încărcau într-un alt autoturism.

În momentul în care persoanele au observat echipajul mobil al poliției de frontieră, s-au urcat în două dintre autoturismele de teren şi au demarat în trombă pe drumurile forestiere din apropiere, iar cel de-al treilea autoturism marca Audi înmatriculat în Bulgaria a fost abandonat.

Din primele verificări, în mașina abandonată au fost descoperite mai multe colete care conțineau țigări de proveniență ucraineană. Imediat, s-a trecut la verificarea şi cercetarea zonei concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice, ocazie cu care la scurt timp colegii noştri au descoperit abandonate mai multe colete cu ţigări şi unul din autoturismele de teren folosite la activitatea infracţională.

Cele două autoturisme şi ţigările au fost duse la sediul S.T.P.F. Suceava, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 19.660 pachete cu țigări,  de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 230.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele două autoturisme înmatriculate în Marea Britanie, respectiv Bulgaria, în valoare de 3.500 lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi  infracţionale, sub directa supraveghere a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Tot în data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au observat, în apropierea frontierei de stat, mai multe persoane care transportau, în spate, colete voluminoase spre interiorul țării.

Imediat, colegii noștri au acționat pentru reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit și au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se, înot, pe teritoriul statului vecin.

În cel mai scurt timp au fost anunțate despre caz autoritățile de frontieră ucrainene, iar în urma cercetării zonei au fost descoperite 17 colete care conțineau cantitatea de 8.340 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 98.000 de lei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.