Asociatia Esperando a aparut in 2001. Nu ca un alt ONG care sa aduca masini de afara (de altfel legea se si schimbase si s-au anulat inlesnirile legate de adusul masinilor), ci ca o disperare a unor parinti.
Parintii unor copii cu dizabilitati, impreuna cu un profesor de Cultura Fizica Medicala care le facea acelor copii gimnastica medicala, au decis sa faca ei ceea ce autoritatile nu faceau: sa le ofere copiilor sansa de a lucra zi de zi pentru recuperarea, educarea si integrarea lor.
Asa s-a nascut Esperando, dupa multe eforturi, multe drumuri, multe necunoscute.
In toamna lui 2001 s-a scris primul proiect, pentru infiintarea primului centru de zi de recuperare pentru copii cu dizabilitati. Proiectul a fost aprobat si finantat de catre Autoritatea Nationala a Persoanelor cu Handicap. S-au angajat specialisti, s-a cumparat mobilier si aparatura, copii au avut materiale de lucru si au inceput sa fie adusi in fiecare dimineata cu microbuzul de acasa la centru si, la amiaza, inapoi acasa.
Apoi, In 2002, am castigat o finantare din parteaFundatiei Principesa Margareta a Romaniei, si asa am invatat ce e, de fapt, un ONG si cum sa-l construim. Pentru ca, pana atunci, a fost doar nevoia, dorinta, disperarea, si mult entuziasm. Greul a inceput atunci cand nu au mai fost bani, cand finantarile s-au terminat si au trecut luni intregi pana la o noua depunere de proiect si altele pana la aprobarea lui. Am imprumutat bani, am taiat costuri, am cautat solutii alternative.
De atunci au fost multe proiecte, multe perioade grele, altele mai frumoase. Am aflat cat e de greu sa traiesti intr-o 
lume care are mereu alte prioritati, alta agenda. Am aflat cum e sa nu gasesti intelegerea fireasca la autoritati. Am aflat multe despre oameni si despre cat de greu e sa gasesti profesionisti cu suflet.
A fost greu! De ce sa mintim? Am gasit foarte greu specialisti buni. Unii au plecat la bani mai multi, unii la program mai redus, altii la locuri de munca unde nu sunt atatea cerinte si atatea pretentii. Pe altii i-am lasat noi sa plece, pentru ca nu faceau fata, sau pentru ca aveau un alt caracter si fel de a fi decat doream noi.
Au ramas mereu cei cu suflet, cei buni cu adevarat, cei care se respecta pe ei si isi respecta meseria, cei
care iubesc cu adevarat copiii si vor sa fie buni, mai buni, cei mai buni. Si ca oameni, si ca profesionisti.
Dumnezeu a gasit mereu o cale sa mergem mai departe. Ne-a dat cate un om bun, ne-a adus in cale cand ne asteptam mai putin o solutie, ne-a purtat pasii spre un rezultat bun.
Asa ca suntem tot aici, crestem in fiecare an, adaugam cate ceva, facem mai multe pentru cei care au dizabilitati.
De fapt, prin asta ne si deosebim de oricine altcineva: fiind o asociatie a parintilor, familiilor si persoanelor cu dizabilitati (care sunt si in Consiliul Director, iarPresedintele poate fi, conform statutului, doar un parinte!), existam pentru persoanele cu dizabilitati!Nu pentru bani. Nu pentru glorie. Nu pentru fite.
Ci pentru ca persoanele cu dizabilitati au dreptul la o viata decenta, au dreptul la vise, au dreptul la dragoste. Si asta le oferim! Zi de zi, indiferent ca sunt sau nu finantari sau subventii, indiferent cat e de greu.
Suntem aici pentru ei! Cata vreme au nevoie de noi!
