Autoklass Grup a devenit partener oficial al Echipei Naționale de fotbal a României


Federația Română de Fotbal și Autoklass Grup au anunțat, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sucursala Autoklass Chitila, debutul unui parteneriat strategic, cu o durată de patru ani, prin care compania românească devine partener oficial al Echipei Naționale de fotbal a României.

Parteneriatul vine ca o urmare firească, pe de o parte prin valorile pe care cele două entități le împărtășesc: integritate, verticalitate, investiția în performanță și, pe de altă parte, prin preocuparea pe care compania Autoklass a demonstrat-o în ultimii ani pentru acțiunile de responsabilitate socială, generatoare de impact pozitiv în comunitățile din România.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, a precizat: “Sunt foarte bucuros că strategia comercială de succes a FRF parcurge noi etape prin care putem furniza un sprijin tot mai consistent pentru configurarea performanței sportive. O companie românească de prestigiu se alătură echipei naționale și proiectelor Federației, un brand important care a înțeles să investească în strategia și viziunea FRF pentru a bucura milioane de români. 
Sunt convins că acest parteneriat va deveni un fundament pentru consolidarea premiselor performanței, pentru că echipa națională constituie atât un vector pentru celelalte reprezentative și competiții pe care le-am creat la nivel de copii și juniori, cât și o sursă de inspirație și suport financiar prin intermediul căreia putem pregăti rezultatele de mâine.”

Daniel Grecu, Directorul General Autoklass, a declarat: “Considerăm că acest parteneriat încununează eforturile întregii Echipe Autoklass, ne onorează și ne obligă în același timp să îmbunătățim permanent nivelul serviciilor pe care le oferim Partenerilor noștri de afaceri. 
Avem ca obiectiv comun performanța, o performanță care trebuie să fie susținută și, desigur, sustenabilă, dar avem și datoria de a investi în susținerea tinerilor, a copiilor în mod deosebit, copii de care va depinde în mod sigur viitorul țării noastre.
Ne dorim ca, împreună cu cei care «fac lucruri pentru oameni», să generăm schimbarea, să încurajăm copiii în direcția dezvoltării personale și spre alegerea unui mod de viață sănătos, în care sportul să aibă o componentă relevantă. Echipa condusă de Răzvan Burleanu a demonstrat cu succes că este posibil să trecem împreună de la declarații la fapte, schimbând destine și creând modele de viață pentru copiii noștri”.

Despre Grupul Autoklass

Grupul Autoklass este Partener autorizat de vânzări și service Mercedes-Benz, smart și Honda, și deține o rețea de șapte sucursale la nivel național, trei dintre acestea având sediul în București, iar celelalte patru în Ploiești, Constanța, Sibiu și Timișoara. Compania a fost înființată în anul 1998, iar începând cu anul 2001 a primit denumirea Autoklass. Grupul Autoklass este unul dintre partenerii autorizați Mercedes-Benz cu cea mai îndelungată experiență din România.

Autoklass Chitila este unul dintre cele mai mari centre autorizate Mercedes-Benz din sud-estul Europei. Este cel mai mare și mai modern centru auto Mercedes-Benz din România, cu o suprafață totală de peste 50.000 mp. din care 15.000 mp acoperiți. Autoklass Chitila oferă cea mai complexă gamă de servicii de reparații și întreținere auto, începând de la autoturisme până la camioane de mare tonaj și semiremorci. În anul 2018, Autoklass Chitila a devenit primul centru autorizat Mercedes-Benz din România care a primit certificarea „Centru de Excelență Mercedes-Benz în Tinichigerie & Vopsitorie”, după un proces de atestare care a durat aproximativ 12 luni.

Autoklass datorează evoluția companiei parteneriatului cu clienții acesteia, cărora dorește să le ofere în continuare cele mai bune produse și servicii, la cele mai înalte standarde de profesionalism și de calitate. Respectând valorile companiei (profesionalism, excelență, respect, proactivitate, implicare), Autoklass construiește un brand sănătos, bazat pe principii corecte, iar standardele impuse de producătorul Mercedes-Benz inspiră în a le urma cu celeritate.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.