Autoturism căutat de autoritățile din Grecia, oprit la FRONTIERA

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni au depistat un cetăţean român care transporta pe o platformă un autoturism marca Opel Astra, căutat de autorităţile din Grecia.

În această dimineață, în jurul orei 02.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetățeanul român A.P., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Sălaj. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen care tracta o platformă pe care transporta un autoturism marca Opel Astra.

Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul marca Opel Astra este semnalat ca fiind “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Grecia în anul 2015.

În cauză, autoturismul, în valoare de aproximativ 5.600 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Urziceni, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.