Baia Mare: A părăsit locul accidentului, dar a fost identificat de poliţişti            

Activităţile specifice de cercetare efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare cu privire la un accident de circulaţie în urma căruia un minor a fost accidentat iar şoferul a părăsit locul faptei, au dus la identificarea acestuia.

 Accidentul s-a produs vineri, 11 octombrie, la intersecţia străzii Vasile Alecsandri cu strada 22 Decembrie din municipiul Baia Mare şi le-a fost sesizat poliţiştilor de un băimărean. Acesta a declarat că fiul său, în vârstă de 12 ani, care mergea pe lângă o trotinetă pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, a fost surprins şi accidentat de un autoturism al cărui conducător auto a plecat de la faţa locului. Minorul a fost transportat la spital unde a beneficiat de îngijiri medicale, nu a necesitat internarea.

Poliţiştii au demarat activităţile specifice în vederea depistării autoturismului implicat în accident şi a identificării şoferului. Ieri, 14 octombrie, s-a constatat că este vorba de un băimărean de 65 de ani. Acesta este acum cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.