Baia Mare – Acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate continuă

Cinci autovehicule abandonate, aflate pe domeniul public, au fost ridicate miercuri, 25 noiembrie 2020, de angajații Biroului Circulație, Direcția Poliția Locală Baia Mare. Acestea se aflau pe străzile Motorului, Mărgeanului, Nufărului și Bulevardul Unirii. Trei dintre acestea nu au proprietari. Autovehiculele au fost depuse în curtea Serviciului Public Ambient Urban, de pe strada Mărgeanului.

Proprietari mașinilor ridicate de pe domeniul public trebuie să se prezinte în maximum 30 de zile pentru identificare. În caz contrar acestea intră în proprietatea municipiului Baia Mare și vor fi casate. Pentru recuperarea autoturismelor proprietarii trebuie să se prezinte la sediul Poliției Locale, unde se va încheia un proces verbal de constatare a contravenției conform Legii 421/2002. Amenda este  cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. După efectuarea plății, proprietarii vor putea reintra în posesia autovehiculelor.

Acțiunea de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public al municipiului Baia Mare va continua și pe parcursul săptămânii viitoare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.