Baia Mare: Turneu Snooker – Cupa “Golden Q”

În perioada 12 – 15 iulie, în Baia Mare, se desfășoară turneul de snooker Cupa “Golden Q”, la care vor participa patru nume mari din lumea acestui sport, precum: Ashley Hugill, Lukas Kleckers și încă două persoane surpriză, care vor fi starurile evenimentului.

Evenimentul se află la cea de-a doua ediție și este dedicat tuturor: atât amatori, cât și profesioniști, din întreaga țară. Lorin Druță, unul dintre organizatorii evenimentului, afirmă în acest sens: “Vrem să oferim o șansă jucătorilor amatori, și anume, aceea de a concura împotriva celor profesioniști, acesta fiind unul din scopurile evenimentului împreună cu acela de a promova acest sport numit snooker.”

Spre deosebire de ediția de anul trecut, în acest an se ridică ștafeta, ceea ce presupune premii mai mari pentru jucători. O altă diferență este dată de participarea unui număr mai mare de jucători profesioniști.

Snookerul este un sport din categoria biliard, foarte popular în țările vorbitoare de limba engleză (Regatul Unit, Irlanda, Canada, Australia, India și Africa de Sud), un interes crescând manifestându-se și în Estul și Sud-estul Asiei. Prin acest eveniment, se dorește atragerea interesului asupra acestui sport și în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.