Bărbatul implicat în producerea unui eveniment rutier la Borşa s-a prezentat la sediul poliţiei

accident_copii_85915200Bărbatul în vârstă de 31 de ani, care a fost implicat în producerea unui eveniment rutier la Borşa la data de 23 iunie a.c., s-a prezentat ieri, la sediul poliţiei oraşului.

El a declarat verbal că, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada 22 Decembrie din localitate, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

VEZI:ACCIDENT CUMPLIT la Borşa. Doliu în familia fostului primar, Tony Mihali! Jimmy Mihali a murit într-un accident cu ATV-ul !!!!FOTO

Şoferul a fost sancţionat contravenţional pentru neacordarea priorităţii de trecere. De asemenea, a fost luată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 60 de zile.

Foto: Arhiva

2 COMENTARII

  1. Intr-o tara normala, in care legea este respectata, autorul accidentului – chiar daca sora acestuia traieste, in concubinaj cu politistul Stoica, de la Borsa- ar fi acuzat, in baza art. 89 cod penal, indice 1. Fapta s-a savarsit in urma infractiunii de a conduce un autoturism, pe drumurile publice, cu o inbibatie alcoolica, peste limita admisa de lege. Asta au relatat martorii prezenti.
    Dar, daca e vorba de Borsa, acolo-i posibil orice..

  2. Intr-o tara civilizata, alta decat Romania si intr-un oras unde politia isi face treaba, altul decat Borsa, politia trebuia sa-l incadreze, pe tanarul de 31 de ani, care a accidentat autospeciala politiei de frontiera, la art 89 ind 1 C.Pen si art 90 ind.1, nu la o simpla amenda si la suspendarea dreptului de a conduce pt 6o de zile. Dar, pt ca e politist si iubitul surorii soferului, aflat in bratele lui Bachus, s-a gasit de cuviinta sa se „spele” urmele si sa ramana, toti, cu „mainile curate” Rusine..!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.