Bazele sportive din Baia Mare vor fi modernizate

Una dintre priorităţile Administraţiei Publice Locale este modernizarea bazelor sportive de pe raza municipiului, respectiv Ștrandul municipal, terenul de atletism și Sala Polivalentă „Lascăr Pană”.

„Prioritatea numărul unu o reprezintă Ștrandul municipal. În urmă cu un an, am lăsat în primărie un proiect generos pentru realizarea unui Aquapark. Astăzi, acest proiect nu mai poate fi realizat deoarece în perioada cât am lipsit din primărie am ratat cumpărarea Morii, obiectiv care făcea parte din implementarea proiectului. Astfel, am regândit într-o manieră mai redusă acest proiect iar în vara acestui an vom demara construcția ștrandului”, a precizat Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare într-o conferinţă de presă.

Pe lângă Ştrandul Municipal, se are în vedere şi redeschiderea bazinului descoperit din oraş, unul dintre locurile preferate ale băimărenilor.

„De asemenea, în cel mai scurt timp vom realiza un parteneriat cu Direcția Județeană de Tineret și Sport, un parteneriat prin care să modernizăm bazinul descoperit astfel încât acesta să devină funcțional în maxim două luni. În baza parteneriatului, municipiul Baia Mare ar oferi banii pentru reabilitare, iar DJTS ar pune la dispoziție bazinul”, a mai spus Cătălin Cherecheş.

Pentru că sănătatea băimărenilor este foarte importantă, Administraţia Publică Locală are în vedere şi reabilitarea terenului de atletism din oraş.

„Prioritatea numărul doi este terenul de atletism. Zona, frecventată atât de către sportive cât și de mulți băimăreni va fi reabilitată complet. În urmă acțiunilor de recuperare a unei părți de teren care aparține unui cetățean italian, în zonă se va demara o amplă acțiune de investiție astfel încât terenul de atletism să fie la standarde moderne”, a subliniat edilul.

Prioritatea numărul trei o reprezintă Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare, spațiul urmând a avea scaune noi, toalete, vestiare dar și o linie de restaurant și un magazin de suveniruri.

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ