Biroul Pacientului deschis la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare a deschis luni, în incinta unităţii medicale, Biroul Pacientului, un serviciu care mediază posibile nemulţumiri în efectuarea actului medical sau a comportamentului angajaţilor din instituţie.

‘ Prin intermediul biroului, pacienţii, dar şi aparţinătorii acestora au posibilitatea să ni se adreseze atunci când consideră că actul medical, serviciile medicale sau comportamentul personalului medical sau auxiliar sunt neconforme sau când doresc să transmită un gest de mulţumire pentru modul cum au fost trataţi pe durata internării, tratamentelor medicale sau alte servicii. Reclamaţiile sau mulţumirile scrise se pot depune la Biroul Pacientului, loc în care se înregistrează ca ulterior să fie comunicate administraţiei SJU Baia Mare care decide pentru fiecare situaţie în parte’, a declarat, pentru AGERPRES, Romana Furtună, preşedintele Asociaţiei Prietenii Spitalului, în colaborare cu care a fost deschis acest birou.

Calitatea de mediator preluată de Biroul Pacientului îşi propune o ridicare a calităţii serviciilor medicale, dar şi schimbarea opticii pacienţilor faţă de corpul medical din cadrul SJU.

‘Scopul acestui proiect este îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, dezvoltarea bunelor practici şi a eticii profesionale în spital, schimbarea atitudinii pacientului faţă de cadrele medicale şi a cadrelor medicale faţă de pacient, promovarea drepturilor şi obligaţiilor pacienţilor, creşterea gradului de satisfacţie a pacienţilor. Într-un cuvânt: servicii medicale de calitate, comportament adecvat şi profesionalism în relaţia medic-pacient (…) Biroul prin reprezentanţii săi doreşte să fie un mediator între pacienţi şi cadrele medicale, nu avocat al unei părţi. Convingerea noastră e că vom încerca rezolvarea unor probleme înainte ca acestea să devină majore’, a explicat Romana Furtună.

Potrivit acesteia, Biroul Pacientului este coordonat de Ana Ghita, absolventă a Facultăţii de Sociologie Psihologie şi a Şcolii Postliceale Sanitare.

Asociaţia Prietenii Spitalului sprijină anual SJU Baia Mare prin strângerea de fonduri pentru dotarea unor secţii medicale, având o bună relaţie de colaborare.

JURNALMM

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ