C.S. Minaur Baia Mare –  Bradul Vişeu de Sus-Sâmbătă, 16 iunie 2018

Jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa cetăţenilor care vor fi prezenţi pe timpul desfăşurării  manifestărilor sportive ce vor avea loc şi în acest sfârşit de săptămână.  

Sâmbătă, 16 iunie a.c., în intervalul orar 18:00-20:00, pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare, se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Minaur Baia Mare –  Bradul Vişeu de Sus, meci retur pentru desemnarea campioanei Maramureşului în Liga a IV-a.

Premergător şi pe timpul desfăşurării acestei partide, jandarmii vor executa activităţi specifice de prevenire a violenţei cu ocazia jocurilor şi competiţiilor sportive.

Solicităm participanţilor să manifeste înţelegere cu privire la  măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej, în zona publică pe traseele de deplasare, în apropierea şi în zona desfăşurării meciului de fotbal, pentru ca acesta să aibă loc în condiţii optime de siguranţă. Participanţii sunt rugaţi să  nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, să acorde atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, să solicite imediat intervenţia jandarmilor atunci când situaţia o impune. Au obligaţia de a prezenta, la solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, materialele de publicitate vizuală aflate asupra lor.  Comercializarea băuturilor alcoolice în zona manifestărilor sportive este interzisă iar participanţii nu au voie să introducă în stadion, băuturi alcoolice, materiale pirotehnice ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea persoanelor.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.