„CASTANE 2018” Ședința festivă a Consiliului Local Baia Mare.video+foto

Festivalul Castanelor, care se desfăşoară  în municipiul Baia Mare, are loc anul acesta sub auspiciile Centenarului Marii Uniri şi, de asemenea, marchează faptul că oraşul este Capitala Tineretului din România pe durata unui an de zile, a afirmat, vineri, la festivitatea de deschidere, primarul Cătălin Cherecheş.

‘Sărbătoarea Castanelor intră într-un format mai inedit şi aplicat pentru ceea cea înseamnă Baia Mare azi, respectiv Capitală Naţională a Tineretului. Facem acest lucru văzând modul în care se aşează comunitatea noastră, asemenea comunităţilor din România, într-o matrice care nu este întotdeauna echilibrată, corectă şi raportată la valori, raportată la dezvoltarea comunităţilor, respectiv la dezvoltarea României. Începem această sărbătoare a oraşului într-un An Centenar, într-un an în care şi aici în Baia Mare (…) ne gândim la ceea ce avem de făcut pe mai departe. Şi lucrul acesta e o obligaţie morală faţă de cei care au fost înaintaşii noştri, dar şi obligaţia morală de a fi eficienţi în a lăsa lucruri durabile şi a promova proiecte inteligente pentru această comunitate’, a spus Cătălin Cherecheş.

Acestea a susţinut că economia locală, cultura şi sportul se pot dezvolta raportându-se la valorile specifice zonei Maramureşului, dar şi ale României.

‘Nu poţi să dezvolţi economia, nu poţi să dezvolţi infrastructura, nu poţi să dezvolţi învăţământul, nu poţi să dezvolţi cultura, nu poţi să dezvolţi sportul dacă comunitatea, aşa cum se întâmplă în marea parte a României, este impulsionată să se conecteze la lucruri care n-au legătură cu valorile noastre, cu valorile noastre româneşti, n-au legătură cu valorile noastre ale băimărenilor, n-au legătură cu valorile noastre ale maramureşenilor’, a subliniat Cătălin Cherecheş.

Primarul municipiului Baia Mare a susţinut că apreciază diversitatea, însă susţine salvarea valorilor locale şi naţionale.

‘Noi suntem oameni care apreciem şi cultura, şi diversitatea celor care ne sunt parteneri din UE sau altă parte, dar asta nu înseamnă că trebuie să adoptăm într-un mod strict ceea ce pentru ei a devenit deja o obişnuinţă. Consider că sunt lucruri foarte valoroase (…) care trebuie protejate, trebuie păstrate şi trebuie date mai departe celor care vin în urma noastră, copiii şi nepoţii noştri. Pentru că altfel şi noi, aici în Baia Mare, şi în Maramureş, şi în întreaga Românie ne vom simţi doar nişte slugi pe tarlaua unor boieri care îşi deschid uşa când vor pentru a-ţi arunca o coajă de pâine, indiferent dacă lucrul acesta se întâmplă la Washington sau la Bruxelles sau în altă parte’, a precizat Cătălin Cherecheş.

Castane 2018: Ședința festivă a Consiliului Local

Castane 2018: Şedinţa festivă a Consiliului Local

Publicată de Cătălin Cherecheș pe Vineri, 28 Septembrie 2018

Edilul a mai subliniat că şi-ar dori ca societatea locală să nu vibreze la lucruri pseudo-culturale.

‘Nu mi-aş dori ca această comunitate a noastră, băimăreană să rezoneze la chestiuni de ordin pseudo-cultural care sunt total deplasate şi n-au nicio legătură cu ceea înseamnă filon al culturii noastre, a ceea ce am dezvoltat în ultimii 200 de ani în Baia Mare. Consider că România şi fiecare comunitate care constituie ţara noastră trebuie să militeze şi să păstreze ceea ce înseamnă identitate naţională’, a declarat Cătălin Cherecheş.

La festivitatea de deschidere a Festivalului Castanelor au fost prezenţi consilierii locali, parlamentari, invitaţi din ţară şi din străinătate. Consiliul Local Baia Mare a alocat din bugetul local pentru aceste eveniment socio-cultural suma de 2,3 milioane de lei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.