Cât costă nunțile în 2022. Cât de mulți bani trebuie să scoată mirii din buzunar după pandemia de Covid

Anul acesta e liber la nunți și alte evenimente cu număr mare de persoane, după ce restricțiile anti-Covid au fost eliminate. Timp de doi ani planurile de căsătorie ale tinerilor au rămas în aer, iar incertitudinile au dominat industria evenimentelor.Cât costă nunțile în 2022. Din cauza pandemiei, 60% dintre cupluri au decis anul trecut să amâne cel mai important eveniment din viața lor ca să nu le fie condiționat numărul de invitați. Laura și Radu B. aveau nunta programată pentru toamna anului 2020.

Restricțiile le-au dat toate planurile peste cap. Au fost nevoiți să amâne marele eveniment de trei ori.„Prima dată a trebuit să amânăm nunta din cauza lockdown-ului total, nu am avut nicio altă soluție. A doua oară nu ne-am putut chema toți invitații, era impus un anumit număr de persoane acceptat, iar a treia oară, deși acceptasem să chemăm mai puține persoane, puteau veni doar cei vaccinați sau trecuți prin boală, nu mai erau acceptați și cei care se testau, chiar dacă rezultatele erau negative„, a spus Laura B. pentru RomaniaTv.net.Cât costă nunțile în 2022. Au fost pierderi uriașe pentru toți cei din industria evenimentelor, fie că vorbim despre localuri, trupe, serviciile foto-video, organizatorii de evenimente și așa mai departe.

Acum, însă, în 2022, se anunță un val uriaș de nunți. E anul recuperărilor. Vin nunți din urmă, din 2020 și 2021, plus altele proaspăt planificate pentru acest an. Cei din industria evenimentelor spun că în acest an vor avea loc de 3 sau 4 ori mai multe nunți decât în anii trecuți.„Cred că anul acesta e un an cu de 3 sau 4 ori mai multe nunți ca în alți ani și decât în 2019. Foarte mulți au ales să facă nunta în 2022 fie pentru că au rămas cu evenimente de anul trecut, fie pentru că și-au dat seama că timpul a devenit mult mai scurt și e nevoie să te bucuri de fiecare moment. Foarte mulți au ales să spună „da” anul acesta pe plajă. Așa că pot să spun că avem un număr de 3 ori mai mare de evenimente decât în 2019, 2020, 2021 la un loc. Noi, pe de altă parte, suntem extrem de bucuroși că tot mai multe cupluri aleg să spună „da”. Noi trăim cu ei bucuria și emoția, mai ales când îi vedem pe ei fericiți„, a declarat Ioana Șelner, organizatoare de evenimente și fondator „Nuntă pe plajă„.

Cât costă nunțile în 2022. Prețuri exorbitante la toate serviciile
Cât costă nunțile în 2022. Cu toate că vor fi multe nunți în acest an, pandemia a făcut prețurile să explodeze. Furnizorii încearcă să-şi recupereze pierderile din pandemie, aşa că au scumpit tot. Aranjamentele florale costă chiar şi cu 70% mai mult acum, iar rochiile de mireasă au cel puţin 15% în plus la preţ. Restaurantele au crescut prețurile pentru meniuri, băuturi și multe impun și taxă de închiriere a sălii. În București sau în împrejurimi, spre exemplu, prețul unui meniu, în care e inclusă atât mâncarea, cât și băutura, costă în jur de 95 – 100 de euro de persoană.Dacă ne orientăm spre muzică, o trupă care să cânte live în noaptea evenimentului (+DJ) cere anul acesta între 4.000 – 5.000 de euro. Acestea sunt prețurile de pornire, sigur că sumele pot ajunge să fie mult mai mari. De asemenea, și serviile de foto-video sunt mai scumpe acum. Te poți aștepta la cel puțin 2.400 de euro pentru ambele servicii.

Și cofetăriile au crescut prețurile în acest an, astfel că atunci când vine vorba de candy bar sau tort e nevoie să scoatem mai mulți bani din buzunar. „Din păcate am crescut prețurile, da, pentru că ni s-au mărit cu peste 20% cheltuielile la materii prime, nu mai vorbim de preţul la utilităţi”, a spus un cofetar român.

Dacă optăm pentru o nuntă în aer liber, la malul mării, spre exemplu, suma totală pentru 50 de persoane poate duce la 20.000 de euro.

„Prețurile au crescut, toate lucrurile din jurul nostru au crescut. Pentru 50 de persoane, cununie civilă, religioasă, mâncare, băutură, decor pe plajă, scaune, transport din București și cazare pentru 2 nopți, costul este în jur de 20.000 euro + TVA. O nuntă pe plajă începe de la 3.000 de euro și poate crește fără limite, în funcție de gusturile, preferințele, dorințele mirilor, tipul de insule din Grecia sau alte țări„, spune Ioana Șelner, antreprenoarea care organizează nunți pe cele mai frumoase plaje pentru români și străini.sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.