Cătălin Pavel ,, Iubirea locuiește într-adevăr foarte bine în trecut, ca pierdere, sau în viitor, ca așteptare. La ambele capitole ne descurcăm. Randamentul scade însă teribil cînd e vorba de iubit acum, de iubit concret, bine”

Cătălin Pavel ,, Iubirea locuiește într-adevăr foarte bine în trecut, ca pierdere, sau în viitor, ca așteptare. La ambele capitole ne descurcăm. Randamentul scade însă teribil cînd e vorba de iubit acum, de iubit concret, bine”

 Cătălin Pavel este doctor în arheologie, are cărți publicate care au fost bine receptate de critica literară. La Târgul de carte BOOKFEST 2019, își va lansa cartea ,, De la Neanderthal la Taj Mahal. O arheologie a iubirii,, Citiți cărțile scrise de Cătălin Pavel și veți avea numai de câștigat.

Cătălin Pavel, o carte de vizită impresionantă. Doctor în arheologie, săpături în mai multe țări, inclusiv în Africa. Pe urmele lui Vasile Pârvan?

 Ne aflăm toți pe urmele lui Pârvan, doar că sînt atît de mari că nu ne mai dăm seama. Sună ca într-un film cu dinozauri, dar asta e. Meritul lui cel mai mare nu sînt pînă la urmă publicațiile. În ele apar și mici forțări, în „Getica”, în „Dacii la Troia”. Dar omul a înființat școala de arheologie românească. O sută de ani după el, România suferă în arheologie, ca și în alte domenii, de un paradox – mulți dintre specialiști, luați unul cîte unul, sînt foarte buni, dar instituțiile sînt mult sub nivelul lor.

Pe de altă parte, ca scriitor, mă îndepărtez de Pârvan. Într-o scrisoare către sora lui Elvira, trimisă în 1905 de la Jena, el vorbește de „Baudelaire, Verlaine și alte jigodii”. Poate că încerca doar s-o ferească de influențe decadente. Am și eu o soră mai mică, dar ea se protejează singură, nu citește nimic din literatura mea.

Cum era iubirea în trecut, și cum e iubirea tot din trecut în romanul Chihlimbar (Ed. Polirom, 2017)? Asemanari si deosebiri.

 Ce poate spune arheologia despre iubirea din trecut am încercat să stabilesc în ultima mea carte de eseuri, „Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal”, care tocmai a apărut la editura Humanitas. Acolo sînt studii de caz, de citit pe plajă, dar și cu o vopsea academică (că e vorba de scheletele neolitice îmbrățișate de la Valdaro sau despre relația toxică a lui Heracle cu regina Omfala pe vasele grecești). Cînd scriu literatură însă, nu am responsabilități față de adevărul istoric, ci doar față de inteligența cititorului, și față de cafeaua sau înghețata pe care le consumă în timp ce citește și care s-ar irosi fără un text bun. Și ajung și la întrebarea pe care mi-o pui, care merge la ceva esențial. Iubirea locuiește într-adevăr foarte bine în trecut, ca pierdere, sau în viitor, ca așteptare. La ambele capitole ne descurcăm. Randamentul scade însă teribil cînd e vorba de iubit acum, de iubit concret, bine.

,,Nicio clipa Portasar” (Ed. Cartea Romanească, 2015), o altă carte scrisă de tine, în care vorbești despre iubire, despre căutarea iubirii, întâlnirea iubirii și suferința lăsată de război, boală, dar iubirea rămâne. Atunci era cu putință, ar spune criticii, astazi imposibil. Sau nu?

 Într-o altă scrisoare din 1905 Pârvan zice, despre literatură, că „subiectul nu e decît ceva accesoriu, informativ, iar principalul e cum, prin ce mijloace, sprijinit pe cari principii estetice, a executat autorul acest subiect”. Cu alte cuvinte, despre iubire poți să scrii și o carte frumoasă, și una penibilă. Tema în sine nu garantează nimic. Acum, nimeni nu e scutit de confruntarea cu locurile comune. Un bun scriitor eu zic că este un bun recuperator de locuri comune. El știe că toți iubim, mai mult sau mai puțin bezmetic, dar mai știe și că nu ne place cînd se vorbește prea pe față de asta, pentru că nimeni nu vrea ca viața lui să devină un comentariu literar stupid.

,, Chihlimbar” este cartea care a primit multe aprecieri din partea criticii literare. Cum s-a născut ideea acestei cărti?

 L-am adus pe muzicianul renascentist Josquin des Prez în Dobrogea, să se distreze și el. Nu am nici o scuză. Dar cartea are o copertă simpatică. Cred că am vrut să scriu ceva amuzant. De obicei scriu chestii serioase, ceea ce mă enervează. Încep să spun un banc, dar la mijloc o virez spre o doină de jale. Nu și în Chihlimbar, care e cel mai vesel roman al meu, ce-i drept, uneori cu instrumente livrești.

Un gând pentru cititorii jurnalmm

 Mie îmi plac gîndurile altora, ca acesta al lui Chesterton: ”o carte bună ne spune adevărul despre personaje, o carte proastă, adevărul despre scriitor.”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.