Cea mai tare veste pentru toti bugetarii!

România înregistrează cea mai mare diferenţă dintre salariul din administraţia publică şi salariul mediu pe economie, dintre toate statele din Europa Centrală şi de Est, potrivit calculelor lui Ionuţ Dumitru, preşedinte al Consiliului Fiscal.

La finalul anului 2016, salariul mediu din administraţia publică era în România cu 56% peste salariul mediu pe economie. Discrepanţa este mai mare faţă de situaţia înregistrată la finalul anului 2015, când salariile din administraţia publică erau cu 38% mai mari decât media naţională.

De fapt, pe baza comparaţiilor lui Ionuţ Dumitru, făcute cu datele aferente anului 2015, cu cei 38% în plus, angajaţii din admimistraţia românească primesc cele mai mari salarii, comparativ cu salariul mediu pe economie, din toate ţările Europei Centrale şi de Est. Media, calculată de Dumitru la nivelul statelor zonei, relevă un plus de doar 15% al salariilor din administraţie faţă de salariul mediu.

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional pentru Statistică, în luna decembrie a anului trecut, salariul mediu pe economie era de 2.354 de lei. În schimb, în categoria “administraţie publică şi apărare, asigurări sociale din sistemul public”, salariul mediu net a fost de 3.201 lei.

Revenind la datele aferente anului 2015, calculele lui Ionuţ Dumitru arată că, tot în România, se înregistrează cea mai mare discrepanţă dintre salariile din sectorul public şi cele din mediul privat. În medie, primul este mai mare cu 12% decât celălalt. Din nou, cel mai mare raport dintre toare statele din Europa Centrală şi de Est cuprinse în analiză (Cehia, Bulgaria, Polonia, Slovacia, Ungaria). În medie, la nivelul întregii zone, salariul mediu din sectorul public este cu doar 2% peste cel din mediul privat.

Sursa: economica.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.