Celulita – cum apare? cum o tratăm?

Termenul medical “celulită” are mai multe înțelesuri, dar acum ne vom referi strict la cel din medicina estetică, și anume la acel aspect neplăcut numit și “coajă de portocală”.

Cum apare?

Ca să înțelegem cum putem scăpa de ea, trebuie să înțelegem cum apare.

Pielea noastră are mai multe straturi: epiderm, derm, hipoderm (grăsimea de sub piele). Aceste straturi sunt legate prin intermediul unor septe care sunt mai tari. Atunci când noi ne îngrășăm, se îngroașă stratul de grăsime și se umflă, deci pielea se ridică. Septele care vin perpendicular pe piele rămân fixe, așadar în locurile unde erau septe, rămân un fel de gropi. În rest, este bombat din cauza grăsimii în exces. Elementul cheie al problemei este constituit din aceste septe perpendiculare care tracționează pielea. Dacă nu le-am avea, bombarea ar fi uniformă, deci aspectul pielii ar fi uniform.

Cum o tratăm?

Prima modalitate prin care putem scăpa de celulită este să slăbim: reducem stratul de grăsime, acesta revine la același nivel, nu mai există bombare. Există o altă variantă: minim invazivă prin care se intră sub piele cu un instrument și, efectiv, se taie acele septe. Pielea revine la același nivel, dispar denivelările, dispare aspectul cojii de portocală. Altă variantă ar fi masajul anticelulitic al cărui scop este  de a rupe septele mecanic. Este un masaj destul de agresiv și de dureros și durează – trebuie mers la mai multe ședințe, repetat, constant, pentru a reuși să se rupă toate acele septe.

Există creme anticelulitice, dar care nu sunt dovedite a funcționa. Mai mult este vorba de marketing. Este puțin probabil să reușești, de la suprafață, cu un produs să acționezi în profunzime pentru a schimba ceva (absorbția este foarte redusă).

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.