Cine sunt cei doi români răniţi în atentatul de la Londra. Tânăra este în stare „relativ critică”. VIDEO cu momentul căderii în Tamisa

Cine sunt cei doi români răniţi în atentatul de la Londra. Tânăra este în stare „relativ critică”. VIDEO cu momentul căderii în Tamisa

Cei doi români răniţi în atacul de la Londra sunt un bărbat şi o femeie, turişti, iar femeia se află într-o stare „relativ critică”, ea fiind lovită de maşina atacatorului pe podul Westminster şi fiind proiectată în Tamisa, a anunţat, miercuri seară, ambasadorul României la Londra, Dan Mihalache.

Andrei Burnaz (32 de ani) şi Andreea Cristea (31 de ani ) sunt românii răniţi în atentat – surse

Cei doi români aflaţi între victimele atacului din capitala Marii Britanii sunt Andrei Burnaz şi Andreea Cristea, din Constanţa ,de 32, respectiv 31 de ani şi se aflau la Londra pentru a sărbători aniversarea lui Andrei, au precizat joi pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Unul dintre românii răniţi în atacul de miercuri de la Londra este internat în continuare, în stare gravă, iar celălalt cetăţean român, care a fost rănit uşor, a fost externat, a anunţat, joi dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe.

Ambasadorul României la Londra a explicat că starea gravă a femeii este determinată de faptul că ea a fost lovită de maşina atacatorului şi a fost proiectată în râul Tamisa, de unde a fost recuperată de echipele de salvare şi transportată la spital.

Tânăra are „multiple fracturi şi leziuni”, iar plămânii îi sunt menţinuţi în funcţiune cu ajutorul aparatelor.

Dan Mihalache a precizat că tânărul care o însoţea are o fractură la laba piciorului şi că ar fi urmat să îşi sărbătorească vineri ziua de naştere. Cei doi urmau să se căsătorească.

Patru oameni au murit şi alţi 20 au fost răniţi, miercuri, la Londra după un atac în zona Parlamentului britanic. Un bărbat a intrat cu maşina în mulţime pe podul Westminster, ulterior fiind ucis.

Poliţia Metropolitană a anunţat miercuri seara că cinci persoane şi-au pierdut viaţa, în vreme ce alte 40 au fost rănite în atentatul terorist de la Londra. De asemenea, printre persoanele decedate se numără şi atacatorul, care a intrat cu maşina în trecătorii de pe podul Westminster, înainte de a înjunghia mortal un poliţist în curtea Parlamentului, relatează The Guardian.

În urmă cu câteva ore, bilanţul atentatului era de patru morţi şi aproximativ douăzeci de răniţi în zona Westminster.

Autorităţile britanice nu i-au identificat pe cei trei civili decedaţi în urma atentatului, dar poliţistul înjunghiat mortal în curtea legislativului este Keith Palmer.

De asemenea, poliţiştii nu vor oferi mai multe detalii despre atacator, deşi au reuşit în acest moment să-l identifice. Poliţia Metropolitană crede că atacatorul a fost inspirat de terorismul internaţional pentru a duce la capăt atentatul de la Westminster.

Potrivit MAE, imediat după producerea atacului şi transferul cetăţenilor români la spital pentru îngrijiri, un reprezentant al Celulei de Criză constituită la nivelul misiunii diplomatice a României la Londra s-a deplasat, de îndată ce a fost posibil, la unitatea medicală pentru obţinerea unor informaţii actualizate cu privire la starea de sănătate a victimelor şi pentru a acorda asistenţă consulară.

MAE menţionează că una dintre cele două persoane de cetăţenie română rănite se află în continuare internată în stare gravă, iar cealaltă, care a fost rănită uşor în urma atacului, a fost externată.

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord menţine permanent legătura atât cu familia persoanei aflate în stare gravă, cât şi cu cetăţeanul român care a fost externat, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, adaugă Ministerul Afacerilor Externe.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ‪+44 20 76027328; ‪+44 20 76029833; ‪+44 20 76036694; ‪+44 20 76025193, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

sursa:romaniatv.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.