Concertul solemn de colinde al corurilor preoţilor, teologilor şi seminariştilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, intitulat „Pă poduţ de raiu”.

Duminică, 16 decembrie 2018, de la ora 18,00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei, Arhiereu-Vicar, au participat, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la Concertul solemn de colinde al corurilor preoţilor, teologilor şi seminariştilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, intitulat „Pă poduţ de raiu”.

Aflat la ediţia a XV-a, în organizarea Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului şi Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, mare eclesiarh Arhim. Casian Filip, în prezentarea impecabilă făcută de Diac. Vlad Verdeş, concertul a fost susţinut, ca de fiecare dată,  de patru cele mai bune coruri din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului: Corul „Angelli” al elevilor de la Seminarul Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Prof. Dr. Andrei Baboşan şi de elevul seminarist din anul III Dorin Alexandru Hotea, ocupantul locului III, secţiunea compoziţie, la etapa finală a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul”, care dirijează şi Corul bisericii din satul său natal, Buciumi, Protopopiatul Chioar; Corul „Sfântul Ioan Damaschinul” al Domeniului Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar „Nord” din Baia Mare al U.T.C. Cluj-Napoca, dirijat de Pr. Lect. Univ. Dr. Teofil Stan; Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran, şi Corul „Arhanghelii” al preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Pr. Prof. Dr. Petrică Aurelian Covaciu. Soliştii Corului „Arhanghelii” au fost Darius Coltan, de la Opera Română din Cluj-Napoca, absolvent de Teologie, mezzosoprana Lăcrimioara Rostaş, studentă şi angajată a Operei din Cluj-Napoca, fostă componentă a Corului „Doxologia”, şi Pr. Ioan Socolan, protopop de Satu Mare, bariton.

Concertul a cuprins 21 din cele mai frumoase colinde româneşti, care poartă semnătura unor celebri compozitori români, precum Timotei Popovici, Paul Constantinescu, Gheorghe Danga, Gheorghe Cucu, Tiberiu Brădiceanu etc., colinde celebre internaţionale ca „Adeste fideles”, dar şi colinde de la noi, mai puţin cunoscute, dar de o frumuseţe rară, ca „Pă poduţ de raiu”, colindă din Berinţa, de Călin Ionce, interpretată de Corul „Doxologia”, al cărei nume a dat titlul concertului.

Calitatea interpretării a fost de înaltă clasă, uimind pe toţi cei prezenţi, lucru care s-a putut observa şi de către creştinii din ţară sau din străinătate, care au urmărit acest eveniment în transmisie directă pe Facebook şi care urmăresc constant live Sfintele Liturghii şi alte evenimente teologice de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Lucrul acesta a fost subliniat şi de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în cuvântul rostit în încheierea concertului:

„A fost un concert imperial, minunat, un dar de sărbători pe care îl oferim cu inimă bună şi cu multă bucurie tuturor celor care participă în Catedrala noastră în această atmosferă de Betleem, a spus Preasfiţitul Părinte Episcop Iustin. Aşa cum puteţi vedea, colindul nostru românesc în acest spaţiu parcă este un colind la Peştera Betleemului. Aşa ne simţim în toată simplitatea din subsolul Catedralei în care este multă nobleţe, multă frumuseţe, multă artă, dar şi multă sfinţenie. Aici noi organizăm toate evenimentele, de la cel mai Sfânt eveniment şi unic, care este Sfânta Liturghie, deşi o repetăm în fiecare zi, în fiecare duminică şi sărbătoare, fiecare Liturghie este un eveniment unic. De fiecare dată Hristos se jertfeşte, iar noi primim din nou şi din nou arvuna mântuirii. Îi felicităm pe seminarişti, pe studenţii teologi, pe membrii Corului „Doxologia” al Catedralei, care de fiecare dată  ne înalţă la Sfânta Liturghie, şi pe părinţii din Maramureş şi Sătmar, care au venit de la distanţe mari ca să fie în seara aceasta cu noi, plus repetiţiile pe care le-au făcut de fiecare dată, fie în Maramureş, fie în Satu Mare, ca să se pregătească şi să ne dăruiască acest unic concert solemn de sărbători.”

Preasfinţtul Părinte Episcop Iustin a apreciat şi valoarea colindei româneşti:

„Colindul nostru românesc cred că face parte din patrimoniul nematerial sacru al poporului român, în primul rând,  al Europei şi al omenirii. Colindul nostru românesc este un bun  cultural foarte preţios pentru întreaga umanitate şi prin aceasta noi reuşim să ajungem la sufletul popoarelor, la care mai repede ajungi prin colind şi prin cânt, decât prin cuvânt. Colindele noastre sunt înnobilate de spaţiul în care se desfăşoară şi de frumuseţea credinţei noastre, a maramureşenilor şi a sătmărenilor. Să ne dea Dumnezeu bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a Născut pe Pruncul Iisus şi L-a înfăşat şi culcat în iesle şi L-a strâns la sânul ei, şi L-a ocrotit ca să ni-l dăruiască să ne fie nouă Mântuitor. O, ce veste minunată a fost acest concert!”

Concertul s-a încheiat apoteotic cu colinda „O, ce veste minunată!” în interpretarea la unison a celor patru coruri şi al participanţilor la concert, care au umplut până la refuz nivelul unu al Catedralei.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.