Conducerea unei motociclete reclamă permis de conducere corespunzător

Poliţiştii rutieri cercetează împrejurările în care ieri la ora 18.00, pe DJ187 în localitatea Ruscova s-a înregistrat un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani care conducea o motocicletă fără să deţină permis de conducere pentru categoria corespunzătoare acestui vehicul, se deplasa dinspre Ruscova spre localitatea Repedea, iar pe fondul vitezei excesive şi a nepăstrării distanţei de siguranţă faţă de o autoutilitară care rula în faţa sa, a intrat în coliziune cu aceasta. În urma impactului tânărul a suferit leziuni corporale care au necesitat transferarea acestuia la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.

Conducătorul autoutilitarei, un bărbat din Ruscova în vârstă de 53 de ani, nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.

În cazul tânărului, din cauza rănilor suferite de acesta, nu au putut fi efectuate testări cu aparatul etilotest, fiindu-i recoltate doar mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările continuă iar la finalizarea lor poliţiştii vor propune măsurile care se impun.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.