Consiliul Județean Maramureș: Ucrainenii care ajung în Maramureș și stau o perioadă îndelungată pot solicita acordarea alocației pentru copii

Tot mai mulți ucraineni care ajung în Maramureş prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației își manifestă dorința de a se stabili pe o perioadă mai îndelungată în județul nostru. Procedurile în acest sens se fac în colaborare cu Centrul Regional Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Maramureș.

Având în vedere acest aspect, zeci de persoane sunt relocate din cămine, hoteluri sau pensiuni, unde au fost cazate inițial, în case private, oferite gratuit de proprietari. Acestora li se oferă șansa unui loc de muncă. De asemenea, părinții pot solicita acordarea alocației pentru copii, dacă proprietarul locuinței dă o declarație notarială de accept în spațiu.

În sprijinul Ucrainei, dar și al ucrainenilor care ajung în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației vin tot mai multe organizații din străinătate. În aceste zile, un camion din Châteaurenard – Franța, condus de Monseniorul Alain Hudbert”, reprezentantul Ordinului Ospitalierilor Sfântului Ioan de la Ierusalim”, încărcat cu 50 de scaune cu rotile, echipamente și dispozitive medicale utile pentru persoanele cu probleme de mobilitate, a fost descărcat în Halmeu. Donațiile sunt transportate în Ucraina. Un convoi a fost dus în localitatea Teceu, cu sprijinul voluntarilor de la Crucea Roșie.

Alte 18 mașini de 3,5 tone pline cu ajutoare – haine, alimente, produse sanitare, produse de igienă – au fost trimise spre Ucraina din Sighetu Marmației.

De la depozitul de Casa Armatei – Baia Mare se distribuie alimente, medicamente și haine pentru o parte din refugiații cazați în Baia Mare. Unii dintre ei, care sunt de mai multe zile în Baia Mare, vin deja singuri la depozit după produse. Spre exemplu, Rafael – un tânăr tunisian student la medicină – este cazat la Căminul Universității de Nord și vine în fiecare zi împreună cu partenera sa ucraineancă pentru a-și ridica lucrurile de care are nevoie: haine groase, medicamente și alimente.

În ceea ce privește condițiile din trenurile puse la dispoziție pentru cei care aleg transportul CFR, acestea sunt foarte bune, de nivel Regio și Interregio.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.