Crăciun în Maramureș – o poveste adevărată, cu oameni frumoși

botizaO poveste de Crăciun, fără zăpadă, cu puțină ploaie, dar și cu soare blând de decembrie, a fost ce-a de-a VI-a ediție a evenimentului Crăciun în Maramureș, organizat de Consiliul Județean Maramureș, împreună cu Ansamblul Folcloric Național Transilvania, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Sâmbătă 22 decembrie, la Muzeul Satului din Baia Mare a descins Maramureșul adevărat și profund cu tot ce are mai frumos, mai autentic și mai încărcat de semnificații. Ploaia de dimineață nu i-a oprit să vină pe sutele de colindători din toate colțurile județului, care și-au etalat costumele populare impecabile, care au colindat și au jucat, au cântat și au degustat din pomana porcului pe la casele împodobite de sărbătoare.

S-a reușit astfel reconstituirea unei zile din viața satului arhaic maramureșean din ajunul marii Sărbători a Nașterii Domnului.

 

Bucate pe alese, costum din ce în ce mai frumoase

În acest an, s-a reușit cea mai numeroasă participare, în comparație cu anii trecuți, atât ca număr de primării participante, cât și ca număr de vizitatori. Dacă anul trecut s-a estimat o participare de 1.800 persoane, anul acesta numărul lor s-a dublat.

Au fost opt primării participante, care au venit cu porcul gata să fie pregătit, cu bucate tradiționale și cu mulți colindători.

Tendința de comparare cu anii precedenți apare inevitabil și este de bun augur, pentru că se poate vedea felul în care manifestarea a crescut în amploare. Pentru că, de la trei primării participante inițial s-a ajuns la opt, pentru că s-au populat aproape toate casele din Muzeul Satului, pentru că au început să vină vizitatori și turiști din țară și din străinatate special pentru a vedea acest eveniment.

Muzeograful Janeta Ciocan spunea că se observă un lucru îmbucurător în ceea ce privește costumele populare. „În comparație cu edițiile de început ale evenimentului, am observat că vin tot mai mulți copii și adulți cu costume noi, dar realizate impecabil, respectând toate elementele care compun costumul autentic maramureșean. E un semn că lumea realizează importanța respectării tradiției, a identității. E un lucru extraordinar!”

Toți cei care au venit, ca participanți, ca ospeți sau ca simpli vizitatori au degustat din pomana porcului, au băut un pahar de vin fiert și au primit o farfurie cu sarmale. Vizitatorii au fost impresionați de ospitalitatea gazdelor. S-au gustat și s-au degust din toate produsele: de la țuica preparată cu miere, specifică localității Cernești, la plăcintele cu brânză preparate de gospodinele din Botiza, până la varza murată cu carne la ceaun gătită de bucătarii din Oarța de Jos și la porcul la proțap preparat de bucătarii borșeni.

 

„Aceștia suntem noi, acesta e Maramureșul!”

În cuvântul său de deschidere, președintele Consiliului Județean Maramureș, Zamfir Ciceu a urat bun venit oaspeților din țară și din străinatate și a sintetizat scopul realizării acestui eveniment și importanța lui pentru județul Maramureș.

„Crăciun în Maramureş a crescut sub ochii noştri, ca un copil căruia te străduieşti să-i oferi dragoste şi protecţie şi care te bucură pentru că vezi că a crescut frumos. A crescut în amploare şi în rezonanţă, şi asta datorită dumneavoastră, a celor care participaţi an de an, care veniţi cu tot ce aveţi mai frumos şi mai autentic. Lada de zestre a Maramureşului mai are încă nemăsurate resurse. S-a creat în timp acea emulaţie între primării, care au înţeles că această manifestare poate să fie o şansă de promovare mai intensă a judeţului, dar şi de dezvoltare a turismului în Maramureș. Şi trebuie să mulţumesc celor opt primării care şi-au deschis azi porţile pentru dumneavoastră: Bistra, Borşa, Botiza, Călineşti, Cerneşti, Dragomireşti, Groşii Ţibleşului şi Oarţa de Jos. După cum trebuie să urez bun venit oaspeţilor de dincolo de Tisa care sunt azi alături de noi. Sigur că sunt subiectiv şi, când e vorba de Maramureş, nici nu-mi doresc să fiu altfel. Sigur că aici e cel mai frumos Crăciun, pentru că în Maramureş, Crăciunul trece prin suflet, iar aici este ţara oamenilor frumoşi la suflet. Omul frumos la suflet trăieşte simplu şi curat, creează spectaculos şi construieşte durabil. Îşi iubeşte cu smerenie ţara şi părinţii, îşi lucrează cu dragoste, credinţă şi respect pământul, îşi educă frumos copiii, iar oaspeţilor le pune cu generozitate în palmă parte din sufletul lui. Nu uită nici un moment de unde vine, cine-i sunt strămoşii, e ancorat în prezent şi priveşte cu speranţă spre viitor. Aceştia suntem noi, acesta e Maramureşul! Iar aceasta de azi este imaginea unei zile din satul arhaic maramureşean din ajunul Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului. De fapt, acesta este scopul sărbătorii acesteia: ca lumea să ne cunoască aşa cum suntem. Declar deschisă cea de-a şasea ediţie a evenimentului Crăciun în Maramureş!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.