Crima care a înfiorat Spania. Un român şi-a ucis fiica de doi ani, apoi a încercat să se omoare

Spaniolii sunt șocați de gestului unui român care și-a ucis cu sânge rece fetița de numai doi ani. După îngrozitoarea faptă, bărbatul s-a atuncat de la etaj.

Crima a avut loc duminică după-amiază pe strada Padre Castell, la numărul 12, în orașul Alzira din Provincia Valencia. După cum informează Radio Valenciam, citat de stiridiaspora.com, fetița ar fi fost singură acasă cu tatăl său în momentul agresiunii, însă jurnaliștii ziarului Las Provincias spun că motivul crimei ar fi fost o ceartă între părinți.

Imediat după ce și-a ucis fetița de doi ani cu un cuțit, tatăl s-a aruncat de la etajul doi al clădirii pentru a-și lua viața. Căderea i-a fost însă atenuată de plafonul unei mașini parcate în fața blocului, iar bărbatul a scăpat doar cu câteva răni ușoare. El a fost dus la Spitalul La Ribera pentru a fi consultat și a rămas în custodia poliției.

Mama fetiței a suferit un atac de panică și a fost dusă cu o ambulanță, tot la spitalul La Ribera, unde va rămâne sub supraveghere de specialitate.

Sursa: rtv.net

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ