CS Progresul Şomcuta Mare – CSM Satu Mare va avea loc pe baza sportivă din Şomcuta Mare, sâmbătă, 27 martie a.c., începând cu orele 15:00

Și în acest sfârșit de săptămână, Jandarmeria Maramureș  intensifică acțiunile specifice de asigurare și menținere a ordinii și siguranței publice. În acest sens, jandarmii maramureșeni execută misiuni atât independent, cât și în cooperare cu alte instituţii cu atribuții în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în activitățile de verificare, informare şi îndrumare a cetățenilor de a respecta măsurile de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-Cov-2.

De asemenea, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele CS Progresul Şomcuta Mare – CSM Satu Mare, care va avea loc pe baza sportivă din Şomcuta Mare, sâmbătă, 27 martie a.c., începând cu orele 15:00. Deși competițiile sportive se desfășoară fără spectatori, conform regulilor impuse de autorități, jandarmii vor fi prezenți pentru a asigura un climat de ordine publică.

În ceea ce priveşte zona montană a judeţului Maramureș, jandarmii acționează pentru îndrumarea, informarea şi acordarea de asistenţă turiştilor şi persoanelor aflate în dificultate în zona montană, precum și pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere normelor de convieţuire socială.

În cazul în care vă aflați într-o situație dificilă, solicitați cu încredere sprijinul jandarmilor.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.