CSM București, victorie la pas cu Krim Ljubljana, în Liga Campionilor

CSM București, victorie la pas cu Krim Ljubljana, în Liga Campionilor

CSM București a învins fără dubii formația slovenă RK Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 24-21 (14-9), sâmbătă, în deplasare, într-un meci din Grupa a 2-a principală a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Deținătoarea trofeului s-a impus clar, în ciuda faptului că a făcut o repriză secundă mai slabă.

CSMB a început în forță și a condus cu 5-0, Krim marcând primul gol abia în minutul 10. Diferența maximă s-a înregistrat în minutul 11, 11-4, echipa antrenată de Aurelian Roșca intrând la pauză cu un avans de cinci goluri, 14-9. În partea a doua, CSMB a avut o perioadă de zece minute (43-53) în care nu a reușit să marcheze și a încasat cinci goluri consecutive, Krim apropiindu-se la un singur gol, 20-19. Campioana României a punctat apoi de două ori la rând și a luat un nou avans confortabil pentru finalul jocului, câștigând cu 24-21.

CSM București a controlat în totalitate jocul, dar a ratat foarte mult, iar în poartă Jelena Grubisic nu a prins cea mai bună zi a sa, Paula Ungureanu lipsind de la acest meci.

Pentru CSMB au marcat Isabelle Gullden — 7 goluri, Oana Manea — 6 goluri, Maja Mehmedovic — 5, Carmen Martin — 3, Camille Ayglon — 2, Iulia Curea — 1.

Golurile echipei slovene au fost reușite de Aneta Benko — 5, Tamara Georgijev — 5, Vesna Milanovic-Litre — 3, Alja Koren — 2, Mirjeta Bajramoska — 2, Polona Baric — 1, Laura Kamdop — 1, Nina Jericek — 1, Nina Zulic — 1.

Au arbitrat sârbii Aleksandar Pandzic și Ivan Mosorinski, iar delegat EHF a fost macedoneanul Marjan Nacevski.

În alt meci, Larvik (Norvegia) a învins-o cu 24-22 pe FC Midtjylland (Danemarca).

În clasament, înaintea partidei de duminică, dintre Team Esbjerg (Danemarca) și Gyori Audi ETO KC (Ungaria), pe primul loc se află Gyori Audi ETO KC, 8 puncte, urmată de Larvik, 7 puncte, FC Midtjylland, 6 puncte, RK Krim Mercator Ljubljana, 6 puncte, CSM București, 5 puncte, Team Esbjerg, 2 puncte.

CSM București va juca următorul meci pe 12 februarie, în Capitală, cu Team Esbjerg.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.