CSM Știința Baia Mare a câștigat Cupa Regelui, ediția 2016

Vicecampioana României la rugby, CSM Știința Baia Mare, a învins, sâmbătă, pe Steaua, cu scorul de 10-8 (7-5), în finala celei de-a doua ediții a Cupei Regelui, intrând în posesia trofeului câștigat anul trecut de Timișoara Saracens.


Meciul, disputat pe Stadionul național ”Arcul de Triumf” din Capitală, a fost unul extrem de echilibrat și disputat, ambele echipe mizând pe arma atacului, fără însă a fi neglijate fazele defensive.

Primele puncte ale părții întâi a jocului au fost puse pe tabela de marcaj abia în minutul 35, de băimăreni, printr-un eseu reușit de georgianul Bidzina Shamkharadze, transformat de neozeelandezul Luke Samoa. Replica steliștilor a venit însă imediat, fijianul Eseria Vueti reușind o încercare în minutul 39, Florin Vlaicu ratând însă transformarea, scorul la pauză fiind 7-5 pentru maramureșeni.

În repriza a doua, ”militarii” au crescut presiunea pentru a recupera diferența, iar internaționalul Vlaicu a izbutit să-i aducă în avantaj pe roș-albaștrii în minutul 58, prin fructificarea unei lovituri de pedeapsă.

În minutul 66, băimăreanul Adrian Apostol a văzut cartonașul roșu după un gest nesportiv asupra unui adversar, lăsându-și echipa în inferioritate numerică, și se părea că Steaua va reuși să-și impună jocul și să câștige în final partida.

Nu a fost însă așa pentru că în minutul 71 ”zimbrii” au beneficiat de o lovitură de penalitate, concretizată de Luke Samoa, ei preluând din nou conducerea pe tabela de marcaj: 10-8.

Deși s-au aruncat cu tot efectivul în atac, jucătorii din Ghencea nu au mai reușit să revină, Florin Vlaicu risipind orice speranță a bucureștenilor de câștigare a trofeului după ce a ratat două lovituri de pedeapsă, în minutele 75 și 79.

Așadar, CSM Știința Baia Mare câștigă ediția a doua a Cupei Regelui și obține prima victorie contra Stelei în acest an, după cele trei înfrângeri suferite în meciurile din Cupa României, în turul SuperLigii și în prima fază a Cupei Regelui.

Locul 3 și medaliile de bronz au revenit jucătorilor dinamoviști care s-au impus, tot sâmbătă, cu 16-15, în finala mică, în fața celor de la CSM Olimpia București.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ