Cununia religioasă dintre Octavian Strunilă şi Oana Botez, NERECUNOSCUTĂ de nicio biserică ortodoxă.

Actorul Octavian Strunilă şi mama copiilor săi, Oana Botez, s-au cunat religios în weekend. Ceremonia a avut loc pe plaja din 2 Mai şi a fost oficializată de un preot care nu mai face parte din Biserica Ortodoxă Română.

Preotul care i-a cununat pe cei doi se numeşte Ştefan Popa şi a fost caterisit de Arhiepiscopia Tomisului în toamna lui 2013, în urma unui scandal care privea conduita personală. Având faima unui preot „cu har“ care „face“ şi „desface“, preotul Popa se afla la acea vreme la a doua căsnicie şi trăia în concubinaj cu o femeie cu care avea un copil. În timp ce era anchetat de Arhiepiscopia Tomisului, Popa a anunţat că pleacă la o altă mitropolie, Biserica Ortodoxă Rusă în Exil, o aşa-numită „biserică-pirat“. El şi-a recunoscut adulterul, iar Arhiepiscopia Tomisului l-a suspendat iniţial de la slujire, apoi l-a caterisit pentru comiterea de adulter şi apostazie (renunţarea publică la o credinţă).

Părintele Ştefan Popa a postat pe contul său de Facebook imagini de la cununia de sâmbătă, 20 mai: „În această seară am avut onoarea şi bucuria să oficiez Sfântă Taină a Cununiei unui cuplu deosebit, Octavian şi Oana Strunilă, care prin talentul lor ne fac viaţă mai frumoasă. Dumnezeu să-i binecuvânteze împreună cu familiile lor şi cu naşii Paul şi Cătălina!“.

Paul şi Cătălina sunt actorul Paul Ipate şi Jojo -Cătălina Ionescu, care le-au fost naşi cuplului Octavian – Oana.

Din păcate pentru miri, această cununie religioasă nu este recunoscută de nicio biserică ortodoxă, deci nici de Biserica Ortodoxă Română, deoarece este oficiată de un caterisit. În plus, spre deosebire de slujba de Înviere, pe plajă nu mai poate fi oficiată nicio nuntă, conform Hotărârii Sfântului Sinod al Patriarhiei Române“, a precizat preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Sursa: rtv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.