Curent electric GRATIS, duminica asta. Vezi de ce

Curent electric GRATIS, duminica asta. Vezi de ce

Energia electrică este gratuită, mâine, pe piaţa spot de la Bucureşti. Preţul este de 0,01 lei/MWh timp de nouă ore, explicaţii Situaţie rară pentru piaţa spot de energie: Tranzacţiile pentru energia livrată în multe dintre intervalele orare ale zilei duminică s-au făcut la un ban/MWh. Principala cauză este epidemia de coronavirus.

Preţul de 0,01 lei este pentru energia tranzacţionată azi în Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) cu livrare în intervalele orare 10-19 ale zilei de mâine, duminică, potrivit datelor Operatorului Pieţei de Energie şi Gaze de la Bucureşti. În alte cinci ore, preţurile sunt de maximum un leu/MWh, conform aceleiaşi surse.

Piaţa de la Bucureşti este cuplată prin preţ cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia. De menţionat că, în trei intervale orare în care la noi preţul este practic zero (13-16), pe fiecare din celelalte trei pieţe preţul este negativ, adică au fost vânzători de energie care au fost dispuşi să plătească ei cumpărătorii pentru a fi preluată.

În euro, preţul mediu al PZU este mâine de 4,37 euro/MWh, cu 81% mai mic decât cel de azi şi, iarăşi o situaţie mai puţin întâlnită, este sub cel al tuturor celorlalte pieţe: 6,61 euro, acelaşi în Cehia, Ungaria şi Slovacia.

În cinci dintre cele nouă intervale orare cu preţ zero, România importă din Ungaria, în restul intervalului exportă. Pentru consumatorii casnici, acest preţ nu are relevanţă asupra facturii de acum, pentru că ei plătesc energia la un preţ fix de contract, în general, stabilit anterior. Însă, pentru furnizorii care cumpără zilnic o parte din energia livrată consumatorilor din piaţa spot, acest preţ aduce, evident, un câştig. La fel şi pentru unii consumatori industriali, care au semnate contracte cu furnizorii care prevăd o flexibilitate a preţului. Chiar dacă situaţia este destul de rară, preţul zero nu este o premieră în România şi el a mai apărut pe fondul unei producţii mari de energie verde. De această dată însă, el apare şi pe fondul reducerii consumului, ca urmare a închiderii mai multor unităţi industriale, efect al pandemiei de coronavirus.sursa

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.