De ce NU e bine să asculţi colinde prea devreme

Nici n-ai scăpat bine de Halloween şi te gândeşti cu groază că în curând vei auzi colinde la tot pasul? Psihologii arată că reacţiile tale sunt cât se poate de bine întemeiate.

Te numeri printre cei care nu tolerează colindele dacă până la Crăciun mai sunt câteva săptămâni bune? Ei bine, specialiştii susţin că reacţia ta este cât se poate de normală, întrucât prea multă muzică de sărbătoare dăunează sănătăţii mentale.

Psihologul Linda Blair susţine că avalanşa de colinde ce se aud mult prea devreme prin magazine şi nu numai îi forţează pe oameni să se gândească la toate lucrurile pe care le au de făcut înainte de Crăciun. Blair subliniază că muzica de sărbătoare este un semnal care sporeşte nivelul stresului, amintind de lista de cadouri, de lucrurile necesare pentru organizarea unei petreceri reuşite şi de detaliile planificării vacanţei de sărbători.

„Practic, îţi consumi toată energia încercând să nu auzi ceea ce auzi de fapt”, explică Blair. Psihologul a adăugat că lucrătorii comerciali sunt cei mai expuşi, aceştia ajungând să nu se mai poată concentra asupra îndatoririlor de la locul de muncă.

Sursa: feminis.ro

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ