De ultimă oră! Autorul crimei oribile de la Vişeu de Sus a fost arestat pentru 30 de zile

De ultimă oră! Autorul crimei oribile de la Vişeu de Sus a fost arestat pentru 30 de zile

La data de 17.06.2020, Tribunalul Maramureş a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.06.2020, până la data de 16.07.2020, inclusiv, a inculpatului X, în vârstă de 24 de ani, fără antecedente penale, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, prevăzute de art. 188 raportat la art. 199 alin. 1 Cod penal.

Pentru a dispune măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra concubinei sale.

Fapta s-a realizat pe fondul unor altercaţii, în data de 6 iunie 2020, la locul numit „Stâna lui Marcel”, aflat într-o zonă împădurită de pe raza oraşului Vişeu de Sus, judeţul Maramureş, victima fiind strânsă cu mâinile de gât şi ulterior strangulată cu o sârmă.

Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.