Decizie istorică: Merkel este dispusă să lase Grecia să iasă din zona euro!

merkelCancelarul german Angela Merkel este gata accepte o decizie unică în istoria Uniunea Europene. Aceasta ar fi dispusă să lase Grecia să iasă din zona euro, în cazul în care stânga radicală contestă politica de austeritate bugetară în această ţară, afirmă sâmbătă ediţia online a revistei Der Spiegel.”Guvernul german consideră aproape inevitabilă ieşirea (Greciei) din zona euro, dacă şeful opoziţiei Alexis Tsipras (stânga radicală SYRIZA) conduce guvernul după alegerile (legislative), abandonează linia de austeritate bugetară şi nu rambursează datoriile ţării”, afirmă site-ul săptămânalului, care se bazează pe „surse apropiate guvernului german”.

Angela Merkel şi ministrul de finanţe Wolfgang Schäuble şi-au schimbat părerea şi acum „considera suportabilă o ieşire a ţării din moneda unică după progresele realizate de zona euro de la summitul crizei din 2012”, asigură Spiegel online, de asemenea pe baza acestor surse, potrivit Agerpres.

„Riscul de contagiune către alte ţări este limitat întrucât Portugalia şi Irlanda sunt considerate reabilitate. Mai mult decât atât, MES (Mecanismul european de stabilitate) oferă un mecanism de salvare puternic şi Uniunea bancară asigură securitatea instituţiilor de credit”, mai afirmă aceste surse.

Parlamentul grec şi-a anunţat miercuri dizolvarea şi a confirmat organizarea la 25 ianuarie a alegerilor parlamentare anticipate în care stânga radicală SYRIZA este dată favorită în sondaje, aminteşte AFP.

Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării de creditorii ei internaţionali (troica UE, BCE şi FMI) în schimbul împrumuturilor de circa 240 de miliarde de euro. De asemenea, el vrea să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice ce sufocă economia Greciei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.