Delegație din Maramureș prezentă la ”Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni” din Strășeni

O delegație a Consiliului Judetean Maramureș a participat zilele trecute, în Strășeni, la ”Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni” organizat de Fundația ”Vatra”. Festivalul reunește românii din mai multe colțuri ale țării, dar în special cei din stânga și din dreapta Prutului.

Județul Maramureș a fost prezent cu meșteri populari, cu un stand cu produse tradiționale, dar a fost reprezentat și de Ansamblul Folcloric Național “Transilvania”. Pe scena festivalului au urcat, din partea județului nostru, maestrul Dumitru Dobrican, artiștii Florin Gherman și Silvia Timiș, Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” care a fost acompaniat de orchestra “Lăutarii” condusă de maestrul Nicolae Botgros,  iar în final au cântat, în cor, toți primarii și aleșii locali și județeni prezenți din toate colțurile României și Republicii Moldova.

“A fost un moment emoționant și de suflet și am simțit că ne-am unit în cuget și-n simțiri cu toți românii de oriunde s-ar afla”, a declarat vicepreședintele CJ Maramureș, Doru Ioan Dăncuș.

Fundația culturală ”Vatra” a reunit la Strășeni, într-un program cultural nemaipomenit, artiști de renume din care îi amintim pe Fuego, Irina Loghin, Petrică Mureșan, Marius Ciprian Pop și orchestra “Lăutarii” dirijată de maestrul Nicolae Botgros. Senzația festivalului a fost Corul Barbatesc din Finteușul Mare, care a avut mai multe reprezentații în cadrul festivalului și a căror melodie: „Veniți români din larga zare”, a devenit un fel de imn al evenimentului cultural artistic “Festivalul Cultural al Românilor de Pretutindeni.”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.