Depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau autovehicule chiar dacă nu au acest drept

Azi-noapte, la ora 00.30, poliţiştii din Baia Sprie au oprit pentru verificări un autoturism care se deplasa dinspre strada Olarilor către strada Ignişului. Întrucât persoana de la volan şi-a continuat deplasarea, poliţiştii au pornit în urmărirea sa. După aproximativ 500 m, persoana  care conducea autoturismul a oprit. La volan a fost identificat un tânăr de 20 de ani, domiciliat în Şişeşti, iar verificările efectuate de poliţişti au relevat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal iar poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.

Tot pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere este cercetat şi un tânăr de 19 ani, din Dragomireşti, depistat ieri de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe raza oraşului Săliştea de Sus, iar poliţiştii Secţiei4 Leordina îl cercetează pe un bărbat de 39 de ani din Poienile de sub Munte, depistat că a condus un autoturism chiar dacă are dreptul de a conduce suspendat.

Foto: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.