Deputat Viorica Cherecheş: Sănătatea mintală este bunul cel mai de preţ

Ziua de 10 octombrie este dedicată sănătății mintale. Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare, dr. Viorica Cherecheş, actualmente deputat liberal în Parlamentul României, a transmis un mesaj pentru a-i sprijini pe cei care au probleme de sănătate mintală.

“Declarația Universală a Drepturilor Omului spune că:, „toate ființele umane se nasc egale în demnitate și în drepturi”. În întreaga lume, mii de persoane care suferă de tulburări psihice nu beneficiază de tratamentul şi îngrijirea de care ar avea nevoie. Ar trebui să avem mai multă aplecare spre suferinţa lor. Nu avem voie să rămânem indiferenţi la neputinţa lor”, a spus Viorica Cherecheş, deputat liberal de Maramureş.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat publicităţii un raport din care reiese că până în anul 2020 tulburările mintale, în mod special depresiile vor deveni principalele cauze ale morbidităţii în rândul populaţiei Europei. 20% dintre europeni suferă de afecţiuni mintale, iar procentul este similar şi la nivel naţional.

 

 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ