Deputatul Adrian Todoran inițiatorul proiectului de lege privind pedepsirea celor care nu respectă simbolurile naționale : drapelul și imnul de stat al României!

Deputatul Adrian Todoran inițiatorul proiectului de lege privind pedepsirea celor care nu respectă simbolurile naționale : drapelul și imnul de stat al României!

Deputatul PMP, Adrian Todoran s-a remarcat prin dragostea de țară și de neam,  aducând în fața Guvernului mai multe propuneri legislative care au ca fundament istoria, trecutul și respectul față de înaintași.

Prin acest proiect de lege orice manifestare care aduce atingere statului de drept va fi pedepsită conform legii.

“Într-un stat de drept, simbolurile naţionale trebuie respectate ca atare. De aceea, am ales să fiu unul dintre iniţiatorii proiectului de lege prin care „profanarea drapelului României, intonarea imnului național al României cu alt text sau cu altă partitură decât cele stabilite de lege, precum și orice manifestare publică săvârșită cu intenția de a defăima drapelul României sau imnul național al României, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”.

În epoca globalizării, este imperios necesar ca simbolurile naționale să fie apărate de lege. Pentru că oricine atentează la simbolurile unui stat, atentează la nucleul elementelor fondatoare ale unei națiuni. Trebuie să protejăm simbolurile noastre naționale și să pedepsim dur orice act prin care acestea sunt defăimate.” a menționat deputatul de Maramureș, Todoran Adrian.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.