Deputatul PMP Adrian Todoran:”Proiect de lege. Alocațiile, mărite până la 100% „

Deputatul PMP Adrian Todoran a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să depună un proiect legislativ privind majorarea alocaţiei pentru copii de la 84 la 170 de lei lunar.

‘Gândiţi-vă că statul român cheltuie până la 3.000 de lei cu un deţinut, atâta se cheltuie, iar indemnizaţia unui copil este ruşinos de mică, 84 de lei. Ca parlamentar, mă bucur că am votat împotriva majorărilor salariale, inclusiv la parlamentari, dar cu un parlamentar se cheltuie exagerat de mulţi bani (…) Astfel, voi depune un proiect de lege în 2019, să se dubleze alocaţia copiilor de la 84 de lei la minimum 170 de lei. Cum s-au găsit bani pentru pensii speciale, pentru ridicarea indemnizaţiilor la parlamentari, iar un parlamentar, pe lângă salariu, se cheltuie bani cu avion, cazare, diurnă şi nu este normal să se cheltuie aproape 100.000 de euro anual, iar pentru un copil se alocă 84 de lei. Proiectul la care lucrez sper să fie susţinut şi de partidele de la putere şi sper să conving oamenii politici că trebuie să punem un accent pe indemnizaţiile copiilor’, a declarat Adrian Todoran.

Deputatul PMP a subliniat, totodată, lipsa autorizaţiei sanitare la numeroase şcoli din judeţul Maramureş.

‘Situaţia şcolilor fără autorizaţie sanitară în judeţul Maramureş arată, conform unui raport primit de la Ministerul Educaţiei Naţionale, că din 162 de şcoli, doar 90 deţin autorizaţie sanitară. Aproape 45% din şcoli funcţionează fără autorizaţie sanitară. (…) În cazul unei firme private, (…) în secunda doi, este închisă. Vinovaţii nu sunt la Ministerul Sănătăţii, poate la primăriile care nu s-au ocupat sau la Ministerul Educaţiei, care n-a făcut o prioritate din obţinerea acestei autorizaţii. Este inadmisibil ca 45% din şcolile din Maramureş să nu aibă autorizaţie sanitară. Aici trebuie investit, nu în salarii şi pensii speciale. Prioritatea trebuie să fie în sănătate, învăţământ şi infrastructură’, a spus Adrian Todoran.

Acesta a menţionat că va depune, de asemenea, un proiect de lege privind înfiinţarea de şcoli profesionale şi de meserii care să funcţioneze la nivel regional.

‘Actuala clasă politică nu are un plan clar pentru acest lucru – şcoli de profesionale şi de meserii. Trebuie dezbateri publice (…) am un draft al unui proiect de lege, pe care-l voi depune în 2019, prin care aceste şcoli profesionale trebuie făcute pe regiuni. Când unul dintre noi are o problemă, vedem că nu se mai găsesc instalatori, zidari, electricieni, nu mai găsim oameni cu care să lucrăm. Dacă mergem la o firmă privată, din 20 de angajaţi, 17 s-ar putea să fie cu diplomă de facultate, dar nu prestează conform pregătirii specificate în diplomă’ a spus Adrian Todoran.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.